MARTORUL tăcut al istoriei noastre. Palatul COTROCENI, de peste 300 de ani sediu al marilor decizii

La un an după începerea domniei sale, în 1679, Șerban Cantacuzino ridică pe dealul Cotrocenilor un ansamblu alcătuit dintr-o mănăstire, o biserică și casele domnești. Lucrările de construcție s-au terminat în 1682, iar domnitorul și familia sa au locuit frecvent aici. La moartea acestuia, în 1688, a fost înmormântat în biserica mănăstirii, la fel și alți membri ai familiei sale, scrie descoperă.ro.

„Cotroceniul era un loc unde domnitorului Șerban Cantacuzino și familiei sale le plăcea să locuiască. Un loc pe care l-au folosit după aceea și urmașii săi la tron, în special nepotul său Constantin Brâncoveanu și toți ceilalți domnitori ai Țării Românești”, a afirmat într-un interviu pentru Descoperă Ștefania Dinu, director general adjunct la Muzeul Național Cotroceni.

Bălcescu și frații Golești, închiși în beciurile Mănăstirii Cotroceni

Anul revoluționar 1821 a fost unul de seamă pentru istoria Cotroceniului. „Tudor Vladimirescu și-a avut aici, în mănăstirea Cotroceni, sediul armatei sale de panduri și locul unde a luat o serie de hotărâri, pentru că el a fost numit și Domnul Tudor”, a adăugat istoricul Ștefania Dinu.

Ca urmare a implicării în Revoluția de la 1848, o serie de revoluționari, printre care Nicolae Bălcescu și frații Golești, au fost întemnițați în pivnițele mănăstirii Cotroceni. „Tot de aici au fost trimiși în exil, peste hotare, după ce Revoluția din Țara Românească a fost înăbușită prin intervenția armatelor otomane conduse de Fuad Efendi”, a menționat istoricul.

Sub domnia lui Barbu Știrbei (iunie 1849 – octombrie 1853; octombrie 1854 – iunie 1856), care a luat o serie de măsuri pentru modernizarea României, ansamblul de la Cotroceni a devenit reședința oficială de vară a lui. S-au făcut lucrări de renovare, coordonate de arhitectul Anton Hefft, și de reamenajare, fiind aduse mobilier și obiecte decorative de la Paris sau Viena. Din ordinul lui Barbu Știrbei s-a amenajat și parcul caselor domnești de la Cotroceni și s-au montat felinare pentru iluminatul nocturn.

După dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza de la 24 ianuarie 1859, devenind astfel domnitor al Moldovei și Țării Românești, acesta a primit Cotroceniul ca reședință.

„Aici a primit sabia de învestitură și aici a locuit împreună cu doamna Elena Cuza, mai ales pe perioada verii, pentru că reședința permanentă o avea în ceea ce astăzi este cunoscut ca Palatul Regal din Calea Victoriei, atunci era un palat al statului, al orașului București, reședința domnitorilor Țării Românești”, a precizat directorul general adjunct al Muzeului Național Cotroceni.

Cuza pleacă în exil direct de la Cotroceni

Doamna Elena Cuza și Alexandru Ioan Cuza au reamenajat o serie de saloane în spiritul decorației interioare din perioada lui Napoleon al III-lea. „Era și prieten cu împăratul Napoleon al III-lea. Doamna Elena Cuza a locuit o perioadă la Paris, de unde s-a întors în 1862″, a precizat Ștefania Dinu.

Dincolo de măsurile reformatoare luate de Cuza, sprijinite și de soția sa, aceasta a finanțat din bani proprii înființarea Azilului Elena Doamna alături de doctorul Carol Davila, situat în apropiere de ansamblul de la Cotroceni

„Adăpostea peste 300 de fete orfane care învățau și își pregăteau o carieră, dacă îi putem spune așa, pentru că unele dintre ele ajungeau învățătoare. Azilul Elena Doamna ajunge în cele din urmă o adevărată școală de elită la care veneau să învețe nu numai fetele orfane, ci și fetele familiilor din înalta aristocrație”, a menționat Ștefania Dinu, director general adjunct Muzeul Național Cotroceni.

În noaptea de 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza, care abdicase din cauza „monstruoasei coaliții”, pleca de la Cotroceni într-un exil, unde avea să și moară, în 1873, la vârsta de 53 de ani.

Tratativele de la Cotroceni dintre Carol I, Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei și Marele Duce Nicolae
După venirea la tron a principelului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, în mai 1866, acesta a locuit în casele domnești de la Cotroceni, unde, după căsătoria din 1869 cu Elisabeta de Wied, se va stabili și aceasta. Unicul copil al cuplului princiar, principesa Maria, moare la vârsta de numai 4 ani, în 1874, după ce s-a îmbolnăvit de scarlatină. „A fost înmormântată în grădina Palatului de la Cotroceni, unde mai târziu a fost ridicat și un mausoleu în amintirea ei, sculptat de Frederic Storck”, a afirmat istoricul Ștefania Dinu.

Cotroceni a fost locul unde Carol I a avut întâlniri cu oameni importanți ai țării, dar și din afară, și unde s-au luat hotărâri cu privire la evoluția socială, economică, politică, culturală a României până în 1877, când acesta pornește în Războiul de Independență în calitate de comandant al trupelor româno-ruse.

De menționat că, în iunie 1877, în casele domnești de la Cotroceni, s-au purtat discuții importante despre participarea României în Războiul Ruso-Turc (1877 – 1878), ce pentru noi a însemnat Războiul de Independență. „Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, împreună cu Marele Duce Nicolae, au venit aici la București, la Palatul Cotroceni, tocmai pentru a trata cu domnitorul Carol I ajutorul pe care armata română urma să îl dea armatei ruse în vederea continuării luptei împotriva Imperiului Otoman”, a precizat Ștefania Dinu.

În contextul luptelor din vara anului 1877, Principesa Elisabeta a organizat în curtea de la Cotroceni un spital de campanie unde au fost aduși soldații români răniți în război, pe care aceasta i-a îngrijit alături de alte infirmiere și cadre medicale.

Cotroceni, un palat al statului construit pentru viitorii Rege Ferdinand și Regina Maria în care a venit Împăratul Franz Joseph
Carol I și Elisabeta, care au fost încoronați ca rege și regină ai României în 10 mai 1881, au locuit în casele domnești de la Cotroceni circa 20 de ani. După mutarea acestora în Marele Palat din Calea Victoriei, Carol I a decis demolarea vechilor case din Cotroceni și construirea unui palat regal modern în care să locuiască Prințul Ferdinand, nepotul după frate al lui Carol I, devenit „moștenitor prezumtiv al Coroanei” României la data de 14 martie 1889.

„El vine în țară în 1889, știa deja limba română pentru că, din momentul în care aflase că o să devină moștenitorul tronului României, i-a fost trimis un profesor, Vasile Păun, pentru a-l învăța pe Principe limba română”, a subliniat directorul general adjunct de la Muzeul Cotroceni.

La patru ani de la venirea în țară, Principele Ferdinand se căsătorește cu Principesa Maria Edinburgh și Saxa-Coburg-Gotha, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

„Guvernul român a dat suma de 1.700.000 de lei în vederea dărâmării caselor domnești și ridicării noului palat princiar și apoi regal. Deci, Palatul Cotroceni este un palat al statului, ca și Palatul Regal din Calea Victoriei. Sunt două palate ale statului, spre deosebire de celelalte palate, Peleșul în special și Pelișorul, mai târziu, care erau ridicate cu banii din caseta privată a Regelui Carol I”, a precizat Ștefania Dinu.

De construcția Palatului Cotroceni s-a ocupat arhitectul francez Paul Gottereau, de numele căruia se mai leagă și Palatul C.E.C. (1875-1900), Biblioteca Centrală Universitară din București (1891-1893) și Muzeul de Artă din Craiova (1900-1907).

Lucrările au durat circa trei ani, iar în martie 1896, Principele Ferdinand și Principesa Maria (viitoarea Regina Maria) s-au mutat la Cotroceni, unde în septembrie primesc și vizita Împăratului Franz Joseph. „A trecut și pe la Cotroceni și chiar există fotografii în acest sens cu familia imperială, regală și princiară, aici, în grădina Palatului Cotroceni. Și pe Frederic Wilhelm, în 1909, de asemenea Regele Carol I și familia princiară, Ferdinand și Maria, l-au primit la Palatul Cotroceni”, a menționat istoricul Ștefania Dinu.

Amenajarea Salonului de Aur de către Principesa Maria l-a contrariat pe Regele Carol I

Palatul Cotroceni a fost construit de către Paul Gottereau în stil eclectic francez, majoritatea încăperilor fiind decorate în stilurile lui Ludovic al XIV-lea, al XV-lea și al XVI.

Spirit îndrăzneț și inovator, Principesa Maria a vrut să își pună amprenta asupra clădirii în care locuia, ce avea un stil sobru impus de către Carol I. Astfel, la începutul secolului XX, a redecorat o serie dintre spațiile ei private de la Cotroceni. Salonul său privat a devenit Salonul de Aur, stilul Ludovic al XIV-lea fiind înlocuit cu cel Art-Nouveau. Dormitorul l-a transformat din dormitorul Ludovic al XV-lea în Dormitorul Argintiu, fiind decorat abundent.

„Era modul ei de a epata, de a ieși din tipare, și chiar a reușit pentru că cei care vizitau aceste saloane, în special Salonul de Aur, erau un pic șocați. Acest lucru i s-a întâmplat chiar Regelui Carol I. Regina Elisabeta a fost mai tolerantă, ea era o fire tolerantă și i s-a părut că Salonul de Aur era foarte asemănător cu un templu indian și cu un decor de basm foarte original. Iar prințesa Ana-Maria Callimachi, o prietenă a Principesei Maria, avea să spună că ‘Salonul de aur este ceva între o biserică și o baie turcească’ „, potrivit istoricului.

În perioada 1913 – 1915 este amenajată o nouă aripă a Palatului, cea nordică, de către arhitectul român Grigore Cerchez. Imediat după moartea Regelui Carol I și încoronarea lui Ferdinand și a Mariei, în 10 octombrie 1914, este amenajată și o sufragerie în stil neo-românesc. „Era, în epocă, o încercare de a demonstra că Regele Ferdinand are strămoși români sau are o strânsă legătură cu domnitorii, cu voievozii Principatelor Române, iar acest stil a fost promovat de Regina Maria. Mă refer la stilul neo-românesc”, a adăugat Ștefania Dinu, subliniind că arhitectura de tip neo-românesc provine din stilul brâncovenesc.

Ferdinand „cel Loial” și neratificarea păcii umilitoare
Palatul Cotroceni a fost locul unor decizii importante în istoria românilor. Poate cel mai important este Consiliul de Coroană din 14 august 1916, momentul decisiv în care România renunță la neutralitate și care, peste doi ani, va conduce la Marea Unire a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România.

„În Marea Sufragerie de Gală a avut loc acest Consiliu de Coroană care a hotărât intrarea României în război alături de puterile Antantei. La Consiliu au participat Regele Ferdinand și Principele moștenitor Carol, alături de Ion I. C. Brătianu, primul ministru, și ceilalți membri ai Guvernului. În urma unor dezbateri destul de aprige, hotărârea unanimă a fost părăsirea neutralității și intrarea României în război alături de puterile Antantei”, a menționat directorul general adjunct al Muzeului Național Cotroceni.

Potrivit acesteia, intrarea în Primul Război Mondial de partea Antantei a fost un sacrificiu pentru Regele Ferdinand, care timp de doi ani nu a făcut decât să aștepte cel mai bun moment pentru a lua această hotărâre, el german fiind de origine. „Sigur că i-a fost destul de greu, dar atunci când a urcat pe tron spusese că va fi un bun român, ceea ce a și făcut prin această hotărâre. A intrat în istorie ca Regele Ferdinand cel Loial”, a completat Ștefania Dinu.

În mai 1918, pe fondul ieșirii rușilor din Primul Război Mondial, ca urmare a venirii la putere a bolșevicilor, și a epidemiei de tifos ce a decimat soldații români, nu doar populația, la Cotroceni se semnează Tratatul de la București (cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București) cu Puterile Centrale. Pentru România, condițiile impuse erau foarte grele: se pierdea o parte din teritoriu (Dobrogeea de nord și Cadrilaterul), Austro-Ungaria urma să controleze trecătorile Munților Carpați, dar și navigația pe Dunăre, alături de Imperiul German. Șantierele navale intrau în stăpânirea statului german, care concesiona pentru o perioadă de 90 de ani și toate exploatările petroliere ale României.

„Meritul Regelui Ferdinand a fost acela că nu a ratificat niciodată Pacea de la București, numai Parlamentul a ratificat-o, iar momentul prielnic a fost toamna lui 1918, reintrarea în război, și România a fost chemată la masa tratativelor, i s-a recunoscut calitatea de aliat, cu greu, dar i s-a recunoscut, în 1919, la Conferința păcii de la Paris”, a mai spus istoricul.

Regina Maria, criticată pentru desființarea Marii Sufragerii de Gală de la Cotroceni

În ziua de 1 decembrie 1918, când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu Regatul România, realizându-se astfel Marea Unire, Regele Ferdinand și Regina Maria se întorceau la București de la Iași, unde au stat pe perioada războiului.

„Au trecut pe sub Arcul de Triumf ridicat cu acest prilej și au privit defilarea trupelor în fața statuii lui Mihai Viteazu de la Universitate. După care au venit la Palatul Cotroceni, unde a avut loc o mare recepție dedicată generalului (Henri Mathias n.r.) Berthelot și armatelor aliate. Alături au fost miniștri români și corpul diplomatic. A fost un entuziasm general”, a amintit Ștefania Dinu.

Amenajarea în 1925 a Salonului Cerchez, prin unirea Marelui Salon de Recepții și a Marii Sufragerii de Gală, de către arhitectul cu același nume care a îmbinat stilul muntesc cu cel moldovenesc, a generat critici la adresa Reginei Maria.

„A fost criticată de I. G. Duca în memoriile sale, pentru că spune că Regina Maria a desființat Marea Sufragerie de Gală unde avusese loc istoricul Consiliu de Coroană și că a realizat un nou salon, Marele Salon Alb, care este, totuși, un salon impresionant din partea de nord a castelului”, a spus directorul general adjunct al Muzeului Național Cotroceni, istoricul Ștefania Dinu.

„După război, România trebuia să aibă o altă reprezentare în plan politic, în plan internațional. Acest salon vedeți că este aulic, este impresionant și, până la urmă, situația internațională și România erau cu totul altele, iar reprezentarea trebuia făcută la un alt nivel. Și acest salon a fost, într-adevăr, unul dintre saloanele de excepție ale Palatului Cotroceni”, a completat aceasta.

Palatul Cotroceni nu a fost folosit ca reședință niciodată de către Regele Carol al II-lea și fiul său Mihai, care au locuit în Palatul Kiseleff. În copilărie, cel din urmă era adus aproape zilnic la Cotroceni, unde petrecea alături de Regina Maria, bunica sa, câteva ore prin parcul palatului, se juca și lua masa împreună cu aceasta.

După moartea Reginei Maria, în 1938, la Palatul Cotroceni a mai rămas doar o echipă administrativă care se ocupa de palat. „A mai avut loc, în 1939, un Consiliu de Coroană care a stabilit neutralitatea României vizavi de Al Doilea Război Mondial și încă o zi de naștere a Marelui Voievod de Alba Iulia Mihai a fost sărbătorită aici la Palatul Cotroceni”, a precizat Ștefania Dinu.

Fastul regal, distrus pentru a amenaja săli de clasă pentru pionieri

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a provocat o serie de distrugeri la ansamblul Cotroceni. După venirea comuniștilor la putere, în anii 1949 – 1950, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor.

„Tot ceea ce însemna decorație regală, fast regal, eleganță a fost distrus. Saloanele au devenit săli de clasă și erau decorate doar cu pereți albi, fără niciun fel de decorație interioară. După 1977, după marele cutremur, când palatul a suferit mari distrugeri, s-a început restaurarea și reconstrucția lui, ceea ce înseamnă că toate aceste saloane, transformate în muzeu după ’90, au fost refăcute în spiritul epocii, după martori fotografici, după „Povestea vieții mele”, jurnalul Reginei Maria”, a menționat istoricul.

Palatul Cotroceni din forma actuală este opera arhitectului Nicolae Vlădescu, care, după cutremurul din 1977, a lucrat timp de 10 ani la restaurarea acestuia. El a refăcut o mare parte din stilul francez impus de Gottereau, dar și din cel neo-românesc al lui Cerchez. Tot atunci, Vlădescu a construit o nouă aripă în care Ceaușescu spera să se mute. Din 1990, această aripă nouă este sediul Administrației Prezidențiale a României.

Grav afectată de cutremurul din 1977, vechea biserică construită pe vremea lui Șerban Cantacuzino a fost demolată în 1984 din ordinul lui Ceaușescu, care a decis că era „incompatibilă” cu restul clădirilor.

După 2003, au început lucrările de reclădire a bisericii pe vechile fundații. În prezent, aceasta a fost ridicată, având o formă apropiată cu cea originală. Nu a fost încă pictată în interior, dar pe pereții ei se găsesc câteva dintre gravurile vechii mănăstiri. O parte importantă din tezaurul liturgic al vechii biserici Cotroceni a fost recuperată și restaurată, fiind expusă în spațiile medievale ale Muzeului Cotroceni.

Carol I dormea într-un pat primit cadou
Deschis publicului în 1991, Muzeul Național Cotroceni, aflat în prezent în subordinea Administrației Prezidențiale, păstrează multe dintre saloanele și încăperile folosite de regele Carol I și Regina Elisabeta și de urmașii lor, Ferdinand și Maria.

„Primul salon (de la etajul 1 n.r.) este Sufrageria Germană, decorată în stilul neo-renașterii germane, din perioada lui Paul Gottereau, după gustul artistic al lui Carol I, cu piese de mobilier originale. Apoi Salonul de Vânătoare care este decorat în stilul neo-renașterii italiene. Salonul de Vânătoare a fost amenajat așa începând cu 1926, la dorința Regelui Ferdinand”, a povestit Ștefania Dinu.

La dorința lui Ferdinand, în acest salon au fost aduse trofeele de vânătoare obținute de el. Salonul de vânătoare a fost proiectat de Karel Liman, arhitectul Casei Regale a României, care a dezafectat fostele saloane Bizantin și Ludovic al XV-lea realizate de Paul Gottereau.

Salonul de Aur al viitoarei Regine Maria, care l-a scandalizat pe Regele Carol I, este în prezent Salonul Florilor din Muzeul Cotroceni, unde decorațiile predominante sunt legate de floarea de măceș, un simbol specific stilului Art-Nouveau.

„Pentru că arhitecții nu au mai putut reda aspectul original al acestui salon, atunci s-a ales decorația găsită pe zona traveelor și acele elemente florale au fost extinse la întregul salon”, a explicat directorul general adjunct al Muzeului Național Cotroceni.

„Biblioteca Regelui Ferdinand este unul dintre spațiile care își păstrează originalitatea, pentru că este chiar același lemn de ulm original care, din fericire, nu a fost infestat microbiologic în perioada cât a funcționat Palatul Pionierilor și el a putut fi tratat și repus în bibliotecă”, a completat aceasta.

În biblioteca de la etajul 1, locul preferat al lui Ferdinand, se află și pupitrul pe care acesta l-a folosit cât a fost rege.

Salonul Cerchez, aflat lângă bibliotecă, a fost refăcut aproape în totalitate deoarece a fost distrus de marele cutremur din 1977. În capătul lui se află Sufrageria Regală care are în mijloc o masă rotundă în stil englezesc, precum cea a Regelui Arthur.

La etajul al doilea al Muzeului Cotroceni se pot vizita apartamentul german în care se află biroul și cabinetul Regelui Carol I, o sufragerie și apartamentul regal. „Patul datează din 1866, este un cadou din partea aristocrației românești pentru Regele Carol I”, a precizat Ștefania Dinu.

Norocul Palatului Cotroceni

„Tot la etajul al doilea se află și Salonul Oriental, care are o înălțime dublă față de celelalte saloane. A fost în epocă studioul Reginei Maria, a fost și sală de clasă pentru principese și salon de ceai, unde regina servea ceaiul de la ora 17:00 și unde le citea invitaților fragmente din scrierile ei”, a adăugat ea.

Dormitorul Argintiu al Mariei, cel admirat de Regina Elisabeta și criticat de Regele Carol I, a devenit în 1929 dormitorul în stil Tudor. „Cu plafonul casetat cu bârne și s-a renunțat la abundența aceea decorativă. Alături se află budoarul Reginei sau Salonul Norvegian care, de asemenea, a fost transformat în 1910″, a mai spus interlocutoarea noastră.

Lemnul de brad din interiorul Salonului Norvegian, amenajat de Karel Liman, s-a păstrat, nefiind nevoie să fie schimbat în timpul restaurării de după 1977.

În actualul Salon Francez de la etajul al doilea al Muzeului Național Cotroceni, mobilat în stilurile Ludovic al XV-lea și al XVI-lea, se afla dormitorul Regelui Ferdinand decorat sobru în stilul german.

Cu o istorie de aproape 340 de ani, Cotroceniul a fost reședința voievozilor și domnitorilor Țării Românești, a lui Alexandru Ioan Cuza, a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta a României și apoi a familiei regale Ferdinand și Maria.

„Toate aceste decizii importante care s-au luat pentru istoria românilor în toată această perioadă fac ca Palatul Cotroceni să fie un martor tăcut al istoriei noastre. Norocul a fost că a reușit să renască din propria-i cenușă după cutremurul din 1977 și, grație unor arhitecți cu viziune și care i-au văzut potențialul, a reușit să devină ceea ce este astăzi, Muzeul Național Cotroceni, o instituție de prim ordin național în peisajul cultural al Bucureștiului. Invităm publicul bucureștean și nu numai să treacă pragul acestui palat și, cu siguranță vor rămâne încântați de loc, de istoria locului și de cei care încearcă să îi ducă mai departe povestea”, a conchis istoricul Ștefania Dinu.