Prima pagină » Magazin » MASTER CHEF. Concurenții vor trebui să gătească pentru 400 de persoane la cantina săracilor

MASTER CHEF. Concurenții vor trebui să gătească pentru 400 de persoane la cantina săracilor

Marțea aceasta o nouă probă în deplasare le este rezervată concurenților rămași în cursa pentru titlul de "MasterChef"

Marțea aceasta o nouă probă în deplasare le este rezervată concurenților rămași în cursa pentru titlul de „MasterChef”. După ce au simțit pe pielea lor cum este să gătești pentru un număr mare de persoane la nunta lui Edi și a Silviei Stancu, concurenții primesc în ediția de marțea aceasta, difuzata la Pro Tv de la 20.30, sarcina de a găti pentru nu mai puțin de 400 de persoane, la cantina săracilor.

Un bucătar adevărat trateaza mâncarea cu același respect, indiferent că gătește acasă, pentru VIP-uri sau pentru oameni simpli, astfel că această probă va aduce cu sine multă presiune și stres.

Concurenții se vor împărți din nou în două echipe: una roșie și una albastră, iar Sidia Sissoko, cel care săptămâna trecută a câștigat un avantaj, își va putea alege coechipierii. Mai mult, liderii vor fi responsabili și de preparatele pe care fiecare echipa le va avea de pregătit, deoarece ei vor fi cei care vor trage la sorți meniul echipei sale.

Odată intrați în bucătărie, concurenții vor trebui să dea dovadă că au învățat lecția ultimei probe în deplasare, cea de la nuntă, și că acum știu să se organizeze mai bine când este vorba de împărțirea sarcinilor, că știu să își asculte șefii de echipă, că presiunea timpului e un aspect cu care pot lucra și că preparatele pe care le au de gătit trebuie să iasă ca la carte. Mai mult decât atât, faptul că vor avea de gătit pentru persoane defavorizate, cărora le pot oferi o bucurie prin munca depusă de ei în bucătărie, îi va motiva și mai mult.

„E fabulos, e mai mult o satisfacție sufletească pentru mine și sunt sigură că și pentru colegii mei”, va spune Liliana, în vreme ce Mimi va mărturisi și ea ca „îmi doresc să-i ajut din tot sufletul, cred că o sa fie o experiență unică”.

Cu toate acestea, din bucătăria cantinei nu vor lipsi părerile în contradictoriu, mai ales ca gastronomia naște mari pasiuni: concurentii nu vor putea evita certurile, opiniile divergente, însă în ciuda acestora, vor trebui să demonstreze că știu să lucreze în echipă.

La finalul probei, ambele echipe vor primi voturi din partea oamenilor veniți la cantină și se va alege astfel echipa câștigătoare, urmând ca învinșii să intre sub clocotul probei sub presiune. Ce preparate vor avea cele două echipe de gătit, ce reacții spectaculoase se vor naște în bucătărie, ce piedici vor avea de trecut concurenții, ce comentarii vor împărți în stânga și-n dreapta jurații, dar mai ales cine câștigă și cine pierde, telespectatorii Pro Tv vor afla în editia „MasterChef” de marți, 1 mai, de la 20.30, la Pro Tv.