Prima pagină » Magazin » MASTERCHEF – Proba celebrității, urmărit de 2 milioane de români. Cine este prima vedetă care a părăsit show-ul culinar

MASTERCHEF – Proba celebrității, urmărit de 2 milioane de români. Cine este prima vedetă care a părăsit show-ul culinar

Carmen Șerban este prima vedetă care păresește show-ul culina MASTERCHEF - Proba celebrității

Carmen Șerban este prima vedetă care părăsește show-ul culinar MASTERCHEF – Proba celebrității. Fructele i-au purtat ghinion cântăreței marți seara la Pro Tv. Intrată la Testul sub presiune la care, împreună cu ceilalți ghinioniști, a avut de recunoscut cât mai multe tipuri de fructe, Carmen a pierdut și astfel a părăsit competitia, renunțând la șortul MASTERCHEF.

Ediția de aseară a fost din nou lider de audiență la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani cu 10,7 puncte de rating și 22,3% cotă de piață, mai mult decât dublu față de Antena 1, principalul competitor, care s-a plasat pe locul al III-lea, după Kanal D, cu 4,2 puncte de rating și 8,8% cota de piata. La nivelul întregului public, emisiunea a fost urmărită în minutul de aur de la 20.37 de aproape 2 milioane de români.

Prima probă în deplasare i-a adus pe cei rămași în joc față în față cu pompierii SMURD, pentru care vedetele împărțite în două echipe au avut de preagătit un meniu complet. Echipa albastră condusa de Monica Irimia și echipa roșie condusa de Alex Dima au intrat în alertă în momentul în care jurații au dat startul probei în aer liber. Acest test le-a pus la grea încercare tuturor concurenților atât talentul culinar, cât și răbdarea, abilitatea de a lucra în echipă, de a-și asculta liderul, dar și stăpânirea de sine și calmul.

Vedetele au aflat ce înseamnă să gătești în scurt timp sute de porții de mâncare, au servit la mese și au încercat să depășească orice obstacol. Laura Cosoi a încercat să-și păstreze calmul atunci când a fost pe punctul să dea greș cu pannacotta și când, deși era aproape de a termina de umplut cupele, chef Florin Dumitrescu a sfătuit-o să oprească totul.

Elena Lasconi a recunoscut că e mai greu decât se aștepta. Aceasta nu înțelegea de nu îi iese crema de ciocolată, deși acasă a gătit-o de mii de ori. A avut nevoie de îndemânarea și trucurile lui chef Cătălin Scarlatescu pentru a salva preparatul. Și Monica a întâmpinat probleme în a se impune ca lider, astfel că mulți coechipieri nu au ascultat-o și au încercat să se organizeze după propriile criterii. Așa se face că Adrian Daminescu și-a atras critici din partea colegilor de echipa pentru că a încercat să facă supa gazpacho fără să țină cont de indicațiile Monicăi, șefa de echipă. „Am fost aleasă șefă de echipă, dar nimeni nu m-a luat în serios”, s-a plans aceasta.

„Atunci când te gândești care sunt responsabilitățile tale, parcă nu te mai bucuri așa de mult. Am avut ceva probleme cu Adrian, nu m-a lăsat să-mi îndeplinesc rolul așa cum voiam eu”. „I-am spus Monicai să fie ea cea care comandă”, a ripostat Adrian. Pacha Man aproape că și-a ieșit din fire pentru că echipa sa este dezorganizată. „E prost ce ni se întâmplă, îmi vine să arunc cu ele pe jos. Tu realizezi ce mă faci să fac, cum să nu mă tensionez, dupa ce ca am întrebat de zece ori cum să facem, am ajuns să refacem”, a izbucnit acesta.

Deși nu i-au scăpat nicio secundă din ochi și i-au împins permanent de la spate pentru a termina la timp, jurații MASTERCHEF au avut și laude pentru unii concurenți: „Elena Lasconi e foarte disciplinată, Jojo înțelege foarte bine ce are de făcut, iar Alex Dima s-a născut lider”, i-a laudat chef Scărlătescu.

Cele două echipe au reușit să termine preparatele în timp util pentru a-i servi pe cei de la SMURD, însă au omis faptul că trebuie să păstreze câte trei portii și pentru cei trei chefi, pentru jurizare. Proba nu a fost lipsită și de momente amuzante, în care concurenții au încercat să uite de tensiune și să se simta bine. „Simțul umorului te slavează și îmi place că am avut o echipă plină de umor”, a spus Jojo. Așa se face că atât pe drumul către locul unde s-a desfășurat proba, cât și la întoarcere, autocarul cu vedete a vuit de glume și voie buna.

Catalin Josan și-a luat în serios rolul de entertainer și a făcut cele mai multe glume, astfel că jurații MASTERCHEF au ajuns și subiect de bancuri. Mai mult decât atât, acesta a intrat într-un schimb de replici ironic cu Don Baxter, care a continuat chiar și pe durata probei în deplasare. „După emisiunea asta mama o să mă certe, mama fiind fan Josan și Fuego”, a glumit Don Baxter.

La finalul probei de la baza SMURD din Constanța vedetele au încins o adevărată horă și au cântat de bucurie, iar pe drumul de întoarcere către București Elena Lasconi a cântat muzică populara, Ckeeky Girls au dansat, iar baieții au făcut glume.

Ce echipă a câștigat această proba, dar și la ce test urmează să intre echipa învinsă, telespectatorii ProTv vor afla în ediția MASTERCHEF – Proba celebrității de săptămâna viitoare.