Meciul care a întrerupt Primul Război Mondial, de Crăciun, descris într-o scrisoare descoperită după aproape 100 de ani

Publicat: 24 12. 2012, 18:18
Actualizat: 06 09. 2019, 04:29

O scrisoare care descrie celebrul meci de fotbal care a pecetluit armistițiul de Crăciun, din timpul Primului Război Mondial, a fost descoperită recent, relatează Daily Mail.

Scrisoarea a fost trimisă de sergentul Clement Barker, patru zile după Crăciunul din 1914, când trupele britanice și cele germane au oprit lupta și au ieșit din tranșee. Armistițiul a început după ce un mesager german a venit la englezi, în Ajunul Crăciunului.

Soldații britanici au ieșit apoi să își recupereze camarazii morți, 69 la număr, pe care i-au înmormântat. Sergentul Barker scrie că meciul de fotbal s-a declanșat imediat între cele două părți, când un soldat britanic a aruncat o minge din tranșee.

Scrisoarea a fost descoperită de nepotul sergentului, Rodney Barker, 66 de ani, în timp ce căuta printre hârtiile mamei sale care a murit.

Foto: Daily Mail.

Sergentul scrie că „un mesager a venit dinspre liniile germane și a spus că, dacă ei nu trag în ziua de Crăciun, nu trag nici de dimineață. Un german s-a uitat peste tranșee – nu a tras nimeni – oamenii noștri au făcut la fel, apoi câțiva dintre noi au ieșit și au luat morții (69) și i-au îngropat și imediat o minge de fotbal a zburat din tranșeele noastre, iar germanii și englezii au jucat fotbal”.

În aceeași seară de 24 decembrie 1914, germanii au împodobit tranșeele și au cântat colinde de Crăciun. Soldații britanici le-au răspuns, cântând și ei colinde în engleză.

Acest armistițiu încheiat în tranșeele din jurul orașului Ypres a fost însă primul și ultimul act de cavalerie din războiul care a mai durat patru ani.