Medicii au fost uimiți când au aflat care este secretul longevității acestei femei
Dorothy Peel este o bunicuță care a împlinit în acest weekend 111 ani, iar secretul longevității ei i-a uimit inclusiv pe medici. Femeia a povestit într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Daily Star că toată viața ei a fumat zilnic 20 de țigări și că bea alcool la cele trei mese principale ale zilei.
„Alcool bea în mod regulat, mai exact pe tot parcursul zilei. De dimineață beau jumătate de pahar de lichior de cireșe, la pranz servesc un pahar de gin tonic, iar seara mai beau un pic de whisky”, a spus femeia.
Bătrâna mai spune că a fumat câte un pachet de țigări pe zi, uneori chiar mai mult, mai toată viața ei. „M-am lăsat de fumat la 103 ani. Făcusem o bronșită, iar doctorul mi-a spus că viața mea era în pericol”, a spus Dorothy Peel.
Dorothy Peel își amintește perfect ziua în care s-a scufundat Titanicul și retrăiește fiecare moment din timpul războaielor. De 13 ani locuiește într-un azil de bătrâni de lux din Marea Britanie, iar angajații sunt foarte atașați de ea. „Este plină de viață, independentă și îi place să se îngrijească și să se îmbrace frumos”, a descris-o o infirmiera pe centenară.