„Mediterana” din mijlocul României. Locul care se află pe lista primelor cinci minuni ale naturii din țara noastră

Publicat: 13 08. 2017, 15:53

Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparținea de Exploatarea Minei Aghireșu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar și prin reținerea apei provenite din precipitații. De jur împrejurul lacului a crescut stufăriș, iar pereții de nisip și pietre calcaroase gălbui, s-au erodat în timp, dând locului o frumusețe aparte.

Până în anii ”90 aici existau și pești, dar în urma unor lucrări din anul 1995, lacul a secat, apoi apa s-a strâns din nou, redând viață spectaculoasei Lagune. Se poate ajunge aici fie cu mașina sau trenul, apoi pe jos sau cu bicicleta.

„Laguna Albastră se află pe lista primelor cinci ‘minuni mioritice ale naturii” pe care orice turist ar fi bine să nu le rateze, potrivit unui clasament. Lacul, a reușit să prindă scurtul top alături de Vulcanii Noroioși, Focul Viu, Podul lui Dumnezeu și Râpa Roșie.” nota Monitorul de Cluj în 2013.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ONE.RO