Acum 24 de ani. Șocant! Au trecut 24 de ani de când i-am ascultat prima dată. Aveam mai multă răbdare și înțelegeam muzicalitatea și complexitatea mai bine. Acum vreau forță și brutalitate în maximum 3 minute. Atât durează un concert al unei formații noi de metal: 45 de minute – 1h cu encore-ul de 2-3 piese. Te duci, razi 3 beri și pleci cu o echimoză de la pogo.
Megadeth e în trenul celălalt, despre care vorbeam la început. Complex, studiat, cu experiență, cu atenție la decor și lumini, cu o istorie flagrantă în thrash metal. E din eternul BIG 4 ( + Metallica, Slayer și Anthrax). E școala veche, cu un Mustaine genial și total la chitară, cu un Ellefson inutil de ridicat în slăvi și cu un tobar nou (împrumutat ca la fotbal, de la Lamb Of God).
La același nivel tehnic al lui Marty Friedman mi s-a părut și al doilea chitarist, Kiko Loureiro. După un concert Megadeth pleci cu un gând amar că s-a terminat, că nu ești tu ăla care decide când mai vine trupa în România, dacă o mai vezi și în ce formulă. Dar, vorba tuturor, cât timp Mustaine e blond, creț și pițigăiat, e bine. A reușit în toți ăștia 35 de ani să fie thrashmaker-ul trupei, vedetă rock ‘n” roll, să facă lucrurile să se învârtă în jurul lui. Indiferent cum (asta nu a fost mereu ceva bun).
Concertul a durat cam 1h 45”, nu am stat pe ceas. Ca rocker învechit și cu adaptabilitate scăzută la ce-i nou, aș fi vrut să aud mai multe piese de pe Countdown, Rust sau Youthanasia (cel din urmă rămâne „maturitatea” luată cu 10).
S-au cântat însă multe hituri, cu Hangar 18, A Tout Le Monde, Simphony Of Destruction, Peace Sells și Holy Wars în TOP 5 piese Megadeth la concertul MEU din 13 iulie 2016 .
Concluzii: Mustaine este un artist regenerabil constant. DTPDV – chitară, voce, aură. Premiul pentru imagine merge la decorul din concertul ăsta. Arenele au fost pline-pline. Sunetul mergea un pic mai tare și un pic mai gras și un pic mai clar. A fost căldură mare la București. Rockerii beau bere. Rockerii nu beau apă. Experiență Megadeth 2016 în București a fost superbă.