Meritul surprinzător al programului Erasmus: Este „responsabil” pentru nașterea unui milion de copii
Aproximativ un milion de copii s-au născut din cupluri formate datorită programului de studii Erasmus. Această estimare a fost făcută recent de Comisia Europeană, care a analizat impactul programului amintit, de la demararea sa, în anul 1987, și până în prezent.
Studiul citat a arătat că 27% dintre studenții Erasmus își întâlnesc partenerul de viață în timpul studiilor în străinătate. De asemenea, 33% din foștii studenți Erasmus au un partener de altă naționalitate, în comparație cu 13% din cei care rămân în țara natală pe parcursul studiilor. Pe această bază, Comisia estimează că în ultimii 27 de ani este posibil ca aproximativ un milion de copii să se fi născut din cupluri formate datorită programului Erasmus.
Deși fără statistici și cifre precum cele de mai sus. „potențialul romantic” al programului nu a trecut neobservat nici în trecut, scrie The Independent. În 2011, de exemplu, scriitorul Umberto Eco descria programul ca „revoluția sexuală” care străbate Europa.
„Programul Erasmus abia este menționat în secțiunile de afaceri ale ziarelor, dar Erasmus a creat prima generație de tineri europeni”, a declarat Eco pentru ziarul „La Stampa”. „Se numește revoluția sexuală: un tânăr catalan întâlnește o fată flamandă și se îndrăgostesc, se căsătoresc și devin europeni, la fel ca și copiii lor. Ideea programului Erasmus ar trebui să fie obligatorie, nu numai pentru studenți, dar și pentru taximetriști, instalatori și pentru alte titpuri de muncitori. Vreau să spun că este nevoie ca aceștia să petreacă timp în alte țări ale Uniunii Europene, ei ar trebui să se integreze”, a mai spus Eco.
Erasmus îi ajută, de asemenea, pe studenți să își lărgească orizontul și legăturile sociale, arată studiul Comisiei. 40 % și-au schimbat țara de reședință sau țara în care muncesc cel puțin o dată după absolvire. Acest procent este aproape de două ori mai mare decât în cazul persoanelor care nu au mers în străinătate pe durata studiilor. În timp ce 93% dintre studenții cu experiență internațională își pot imagina că vor trăi în străinătate în viitor, acest lucru este valabil doar pentru 73% din cei care rămân în aceeași țară în timpul studiilor, mai arată analiza realizată de Comisia Europene.
FOTO: Comisia Europeană
Totodată, studiul demonstrează că absolvenții cu experiență internațională au șanse mult mai bune pe piața forței de muncă. Probabilitatea ca ei să fie afectați de șomajul de lungă durată este redusă la jumătate, în comparație cu tinerii care nu au studiat sau nu au participat la activități de formare în străinătate: la cinci ani după absolvire, rata șomajului lor este mai mică cu 23%.
FOTO: Comisia Europeană
Potrivit sursei citate, atunci când iau decizia recrutării de candidați, 92% dintre angajatori caută anumite trăsături de personalitate pe care programul Erasmus le dezvoltă, precum toleranța, încrederea, abilitățile de soluționare a problemelor, curiozitatea, cunoașterea propriilor puncte forte/puncte slabe și hotărârea. Testele administrate înainte și după perioada schimbului arată că studenții care participă la programul Erasmus obțin scoruri mai mari pentru aceste trăsături de personalitate, chiar înainte de a participa la program, iar până în momentul în care se întorc, diferența dintre scorurile obținute de ei și scorurile obținute de ceilalți studenți crește în medie cu 42%.
Stagiarii Erasmus sunt, de asemenea, mai întreprinzători decât colegii lor care își efectuează stagiile în propria țară: 1 stagiar din 10 și-a început propria afacere și mai mult de trei sferturi dintre ei intenționează să facă acest lucru sau își pot imagina că vor face asta. Mai mult, ei pot să fie avansați mai rapid în carieră: conform declarațiilor a 64% dintre angajatori, personalului cu experiență internațională i se încredințează responsabilități mai mari.
FOTO: Comisia Europeană
Studiul, realizat de experți independenți, este cel mai mare de acest fel și se bazează pe feedback-ul primit de la aproape 80.000 de respondenți, printre care s-au numărat studenți și întreprinderi.
În următorii șapte ani (2014-2020), noul program Erasmus+ va oferi posibilitatea de a merge în străinătate unui număr de 4 milioane de persoane, printre care se numără 2 milioane de studenți și 300.000 de angajați din învățământul superior. În plus, programul va finanța 135.000 de schimburi de studenți și de personal care implică țări partenere din afara Europei.
În prezent, aproximativ 10 % dintre studenții UE studiază sau se formează în străinătate, cu sprijin public și privat. Aproximativ 5% primesc o bursă în cadrul programului Erasmus.