Mersul la sală ne poate îmbolnăvi. Care este motivul
În general, gândurile acestor persoane se îndreaptă în mod constant și obsesiv asupra imperfecțiunii lor, distorsionând propria lor percepție despre sine. Starea de spirit este afectată, iar de aici la depresie și anxietate nu mai este decât un pas. „Având în vedere că sunt implicate gândurile obsesive și un comportament repetitiv, manifestat prin această suprasolicitare a mușchilor prin exerciții fizice, putem vorbi despre o tulburare din sfera celor obsesiv-compulsive.
Persoanele care suferă de bigorexie petrec în general mai mult de trei ore pe zi la sala de fitness, cu scopul de a deveni cât mai musculose. Să nu uităm că trăim sub presiunea societății moderne și a valorii corpului ideal, iar perfecționismul joacă un rol important în nașterea acestei dependențe. Un stereotip pe care îl putem întâlni și care poate genera un gând obsesiv poate fi deviza care spune că „barbații trebuie să fie mari și puternici”, precizează psihologul Mihaela Ștefănoiu de la clinica Regina Maria.
Dincolo de această preocupare pentru aspectul perfect, persoana respectivă se luptă cu sentimente de neliniște, anxietate, schimbări de dispoziție, metabolism lent. „Această simptomatologie duce la comportamente nesănatoase, cum ar fi obsesia pentru diete, utilizarea unor medicamente, suprasolicitarea prin exerciții fizice. În final, toate acestea pot conduce la crize de depresie.
Din păcate, acest tip de persoane nu recunosc și nu caută un tratament, dar nici au fost elaborate programe de tratament specifice pentru ele”, adaugă specialistul pentru Gândul.