Actorul american George Clooney și partenerul său de afaceri Grant Heslov vor produce o adaptare cinematografică a piesei de teatru „August: Osage County”, de Tracy Letts, recompensată cu premiile Pulitzer și Tony în 2008, informează contactmusic.com.
Meryl Streep și Julia Roberts vor interpreta rolul mamei, respectiv al fiicei, în această comedie noir cu accente dramatice, ce va fi regizată de John Wells.
George Clooney și Grant Heslov au avut succes cu prima lor ecranizare a unei piese de teatru – compania lor, Smokehouse Productions, a produs în 2011 thrillerul politic „Ziua trădătorilor/ The Ides of March”.
Actorul american lucrează în prezent la o adaptare pentru marele ecran a cărții „The Monuments Men”, pe care intenționează să o regizeze. În calitate de actor, Clooney urmează să apară alături de Sandra Bullock în drama SF 3D „Gravity”, regizată de Alfonso Cuaron.
George Clooney și-a câștigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist și regizor, dar și ca activist dedicat cauzelor umanitare. În 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din „Syriana”, pentru care a câștigat și Globul de Aur. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele „Noapte bună și noroc”, „Michael Clayton”, „Sus, în aer/ Up in the Air”, „Descendenții/ The Descendants”, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March”.