MESAJE DE CRĂCIUN. Mesajul pe care Patriarhul Daniel îl dă în pastorala de Crăciun: Ce transmitem generațiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare?â€
MESAJE DE CRĂCIUN. Patriarhul Daniel a publicat, pe site-ul Patriarhiei, pastorala de Crăciun din acest an. Șeful Bisericii Ortodoxe insistă, în mesajul său, pe tema protecției mediului, în contextul protestelor împotriva explorării gazelor de șist. „Ce transmitem generațiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat și sfințit sau pământ degradat și pustiit?”, scrie Patriarhul Daniel, care indică, astfel, că se opune exploatării acestor resurse.
El continuă, printr-o referire din Geneză: „Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivata ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi și pentru generațiile viitoare”.
Apoi, pastorala conducătorului Bisericii Ortodoxe Romane îl citează consistent pe părintele Dumitru Stăniloae: „Natura nu-și îndeplinește rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea și otrăvirea naturii, omul face imposibilă existența să și a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiția existenței omului singular, ci și a solidarității umane. Natura apare într-un mod cu totul clar că mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuși din punct de vedere etic său spiritual”.
MESAJE DE CRĂCIUN. Pastorală, citită în toate bisericile
Pastorala va fi citită în toate bisericile ortodoxe romane la liturghia de Crăciun, Patriarhul Daniel făcând referire și la calitatea sfântă a pământului: „Mântuitorul Iisus Hristos Se naște în peșteră, în interiorul pământului, ca să sfințească și pământul. Desigur, El a venit în lume ca să sfințească mai ales sufletul și trupul omenesc, născându-Se ca om din Fecioara Maria”.