MESAJE DE CRĂCIUN. Cântărețul Mircea Baniciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că sărbătoarea Crăciunului a ajuns motiv pentru târguieli și cadouri și foarte puțină lume se mai duce la biserică.
Artistul și-a amintit totodată de sărbătorile din copilăria sa. „Poate mergeam mai mult la biserică fiindcă era bunicul meu în viață și cu el mergeam. Mergeam la colindat cu copiii, eu fiind timișorean (…) și acolo încă obiceiurile sunt mai apropiate de biserică, mai ales în zona în care am crescut eu. Mergeam cu bunicul meu și de Crăciun și de Paște la biserică. În plus, colindele nu lipseau niciodată, ne colindau copiii, mergeam și noi la colindat și toate minunile care se întâmplau de Crăciun, mă refer la bunătățile care se puneau pe masă”, a spus Mircea Baniciu.
De asemenea, acesta a spus că bunicii lui erau foarte gospodari și în perioada Crăciunului erau „de toate în casă”. „Era foarte frumos. Se adunau toți. (…) Se aduna toată familia așa cum se întâmpla și de Paști. Toate acestea s-au cam dus, nu am mai rămas decât eu pe planetă, niște veri și mătuși. (…) Ne vedem mult mai puțin”, a spus Mircea Baniciu.
MESAJE DE CRĂCIUN. Bunicii, cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun
Pentru Mircea Baniciu, bunicii săi reprezintă cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun. „Îmi aduc aminte că era zăpadă mare de Crăciun, aveam de toate în casă, era cald, casa se încălzea cu lemne, curtea era plină cu rațe, gâște și era frumos. Era Crăciunul, ne adunam familie, vecini, copii. Țin minte că strada mea era asfaltată și era o zăpadă imensă. Ieșeam cu săniile. Cred că cele mai frumoase amintiri pe care le păstrez, le păstrez de atunci, din copilărie”, a povestit Mircea Baniciu.
Cântărețul a mai spus că sărbătoarea Crăciunul a ajuns în prezent un motiv pentru târguieli și cadouri. „Foarte puțină lume se duce la biserică în perioada aceasta. Probabil că unii chiar au să se ducă și să sărbătorească Crăciunul așa cum de fapt ar trebui sărbătorit. E o perioadă în care oamenii sunt mai liberi, sunt mai frumoși, se restabilesc niște contacte, ne felicităm unii pe alții cu ocazia asta”, a mai spus Mircea Baniciu.