MESAJE DE PAȘTE – Trimite și tu URĂRI DE PAȘTE celor dragi!
MESAJELE DE PAȘTE înseamnă, la oraș, SMS-uri trimise prietenilor după Înviere. În mediul rural, MESAJUL DE PAȘTE este transmis din generație în generație, sub forma tradițiilor de PAȘTE. Iată MESAJUL DE PAȘTE din Maramureș și Moldova
Câte bordeie, atâtea obicee, se spune în popor. Cu toate acestea, în opinia directorului general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, sărbătoarea Paștelui „este cea mai stabilă de pe tot cuprinsul țării”.
MESAJE DE PAȘTE sau MESAJE DE PAȘTI? Ce formă este corectă
REȚETĂ DE PAȘTE: Trei modalități simple de a găti ciorba de miel
„La Crăciun, de exemplu, găsim mult mai multe diferențe, obiceiuri, chiar interpretări deosebite ale unor texte, în funcție de zone. Paștele este, însă, cea mai mare sărbătoare creștină a noastră, suprapunându-se pe obiceiuri legate de renaștrea naturii, de trecerea de la o scară de timp la alta – un timp al renașterii prin sacrificiu. În general, vorbim despre o sărbătoare care se uniformizează, tocmai datorită sensului pe care îl are: al morții și al învierii lui Iisus Hristos.
Și atunci, urarea pe care o veți găsi, peste tot, este urarea creștină „Hristos a înviat”, căreia i se răspunde: „Adevărat a înviat”. În esență, aceasta este vestea cea mare dusă din om în om și din casă în casă, odată cu lumina. Alte urări decât asta, în limba română, nu o să găsiți” precizează Paula Popoiu.
MESAJE DE PAȘTE. Câteva particularități
Anumite particularități pot exista, însă, în funcție de zonă, în cazul unor obiceiuri locale.
„De exemplu, în Maramureș, în zonele de influență germană, există „stropitul fetelor cu parfum”. Înainte vreme, se stropeau cu apă, ca să aibă sănătate; apoi, în ideea purificării, a fertilității și a belșugului. Apa a fost, întotdeauna, un element de purificare; la fel și focul.
Legat de acest aspect, există și particularitatea aprinderii focurilor la Sărbătorile de Paști, în marginea satului. Pentru că e vorba de sărbători ale luminii, în primul rând ale luminii spirituale, se aprind focuri de purificare peste care, de obicei, sar tinerii. Dacă doi dintre ei sar ținându-se de mână, atunci sunt ca și logodiți. E vorba de aceleași focuri vii, prezente și în ziua de Sf. Gheorghe. În cazul de față, însă, focul este pus în directă legătură cu sărbătoarea luminii.
O altă particularitate pot fi considerate „ouăle încodeiate”. Spre deosebire de cele vopsite în roșu, simbol al sângelui lui Iisus și al vieții – sau, mai nou, în fel de fel de culori -, ouăle încondeiate sunt specifice zonei Bucovinei și unei părți din Moldova. Sigur că, în timp, acest model a fost copiat în Transilvania, chiar și în sud, dar putem considera că ele aparțin direct zonei amintite.
În particular, mai există și obiceiul de a crea modele cu petale de flori sau cu frunze de pătrunjel sau leuștean” mai amintește Paula Popoiu.
Ce MESAJE și URĂRI DE PAȘTE aveți pentru cei dragi?
MESAJE DE PAȘTE. Câteva exemple de MESAJE și URĂRI DE PAȘTE care pot fi folosite pentru SMS-uri