Mesajul emoționant transmis de o reclamă IKEA. Ce își dorește, de fapt, copilul tău?
La prima scrisoare, către Moș Crăciun, copiii nu au niciun fel de problemă. Știu ce doresc, fie că e vorba de o consolă video, un pian sau chiar un unicorn. Când vine vorba de ce își doresc de la părinți, cei mici trec printr-un mic impas și stau puțin să se gândească.
În a adoua parte a reclamei, părinții citesc scrisorile copiilor. Unii dintre ei izbucnesc în lacrimi când află ce-și doresc, de fapt, de la ei, cei mici. Este vorba de mai mult timp petrecut cu ei sau activități împreună, nu jucării și dispozitive electronice. „Imaginează-ți, vrei să îi oferi copilului tău cele mai bune lucruri pe care i le poți oferi, când de fapt cel mai bun lucru ești chiar tu”, spune o mamă.
Morala este că de cele mai multe ori cei mici nu au nevoie de unicorni pentru a fi fericiți, ci doar de mai multă atenție de la părinți.
Reclama a fost realizată de agenția McCann Spania.