Metoda folosită de patru hoți din Marea Britanie ca să spargă un bancomat
Angajații unui supermarket Asda din Hillview Road, Astley Bridge au auzit „o bubuitură puternică” în jurul orei 04:20 GMT și apoi au văzut patru indivizi care au demarat în trombă într-o mașină albastră. Bancomatul băncii HSBC a fost serios avariat și, potrivit polițiștilor, hoții au plecat cu mâna goală. Potrivit forțelor de ordine, infractorii au folosit o butelie cu gaz pentru a arunca ATM-ul în aer.
Potrivit BBC, locuitorii din apropierea unității care găzduia bancomatul au fost evacuați pentru scurt timp, ca măsură de precauție. Potrivit martorilor, suspecții au fugit la bordul unui Audi A4 de culoare albastră. „Bărbații au folosit o butelie cu gaz improvizată și au încercat să extragă bancomatul din perete”, a declarat Det. Sgt. Daniel Brophy, care activează în cadrul poliției din Greater Manchester.