Metoda inedită prin care o companie încearcă să crească productivitatea angajaților. „Fiecare are mintea limpede”
Angajații și managerii unei companii din San Francisco, SUA, au apelat la o metodă inedită de a-și crește productivitatea. Botezată „miercurea fără întâlniri”, aceasta presupune ca în respectiva zi a săptămânii, în prima parte a zilei, nicio persoană din cadrul firmei să nu-și programeze nicio întâlnire cu clienții, să nu vorbească la telefon și nici să trimită emailuri, scrie Business Insider.
„Cele mai importante proiecte necesită cel puțin două ore de muncă neîntreruptă și concentrată”, a explicat Mike Del Ponte, co-fondatorul companiei. „Este dificil să faci ceva important când ai la dispoziție doar 30 de minute înghesuite între întâlniri. Din acest motiv, echipa noastră se concentrează pe proiectele mari ale companiei de la ora 10:00 până la prânz, în fiecare miercuri. În mod obișnuit, aceasta este intervalul în care fiecare are mintea limpede și este mai productiv”, a adăugat el.
De la impunerea acestei „politici” interne, anul trecut, întreg personalul respectivei firme s-a implicat.
„Cu toții înțeleg valoarea amânării telefoanelor și întâlnirilor pentru după-amiaza. Ei știu că sunt anumite lucruri care pot să aștepte câteva ore”, a mai spus Del ponte. „Oamenii noștri apreciază că avem propria cultură internă menită să-i ajute să-și facă munca mai bine”, a completat el.
În plus, pe lângă toate acestea, în fiecare zi a săptămânii, angajații companiei meditează împreună timp de 15 minute: se așează în cerc și stau în liniște.
„Fiecare poate medita în ce fel dorește. Cei mai mulți se concentrează asupra respirației și își limpezesc gândurile”, a precizat Mike Del Ponte în cele din urmă.