Prima pagină » Magazin » Michael Jackson TRĂIEȘTE? Detaliul din CERTIFICATUL DE DECES care aprinde spiritele fanilor din toată lumea

Michael Jackson TRĂIEȘTE? Detaliul din CERTIFICATUL DE DECES care aprinde spiritele fanilor din toată lumea

Teoria conspirației: Michael Jackson trăiește! Vezi detaliul din certificatul de deces care stârnește noi controverse printre fanii Regelui POP

Miercuri, Michael Jackson ar fi împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani și numeroși fani l-au omagiat în toată lumea, scrie dailystar.co.uk.

Jackson a murit în data de 25 iunie 2009, în urma unei supradoze cu medicamente, prescrise de medicul său personal.

Mulți fani cred însă că Michael este viu și teorii circulă nestingherite. Un nou clip video ar putea întări convingerea potrivit căreia starul muzicii pop nu ar fi decedat.

Potrivit pașaportului lui Jackson, acesta a primit și numele JOE, după tatăl său. Totuși, în certificatul de DECES este trecut cu JOSEPH, numele complet.

Chiar dacă poate părea un detaliu banal, un fan a întrebat-o pe sora lui Michael, La Toya, prin intermediul Twitter-ului, care era de fapt numele starului. La Toya a răspuns simplu: Michael Joe Jackson (deși ulterior postarea a fost ștearsă).

Fanii din toată lumea susțin acum că moartea lui Michael a fost înscenată. Clipul video de pe YouTube a adunat aproape 60.000 de vizualizări.

„Michael Joseph Jackson este mort și Michael Joe Jackson este viu”, a susținut un fan. „Michael Joe Jackson nu este mort – și-a înscenat decesul”, a declarat un alt fan. Un al treilea sugerează că „Michael Joseph Jackson ar fi dublura adevăratului Rege”.

Numele lui Michael nu a fost niciodată mai înconjurat de controverse. Steve Erhardt, fostul său stilist, a publicat un anunț pe Facebook, cu titlul „știri foarte bune”.

Matt Fiddes, bodyguardul lui Michael Jackson, a declarat că, dacă Regele Pop ar fi trăit în continuare, ar fi ajuns la închisoare.

Una din cele mai mari personalități ale muzicii secolului XX, Michael Jackson a vândut peste 350 de milioane de albume de-a lungul carierei. A început să cânte de mic, într-un grup numit Jackson 5, împreună cu alți membri ai familiei sale. Adevăratul succes l-a cunoscut ca artist solo în anii ’80, odată cu lansarea albumelor „Thriller” și „Bad”. După 1991, cariera sa intră în criză, odată cu apariția unor acuzații de abuz sexual împotriva minorilor, care au fost mușamalizate ulterior contra unor sume astronomice, ce nu au fost niciodată dezvăluite. Până la urmă, în 2005, artistul a trebuit să treacă printr-un proces care l-a absolvit în final de toate acuzațiile, dar suspiciunile au rămas. În 25 iunie 2009, Michael și-a pierdut viața din cauza unei supradoze de benzodiazepam și propofol, în timp ce pregătea un nou turneu mondial care urma să-i relanseze cariera.

 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele