Mick Jagger, dansează într-un clip video, la o lună după operația de cord – VIDEO
Videoclipul de 22 de secunde publicat pe contul artistului de pe platforma de micro-blogging Twitter a avut 7,69 de milioane de vizualizări până la momentul difuzării acestei știri.
Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, pare a fi în formă maximă.
De altfel, în urmă cu o săptămână, acesta a primit avizul medicilor pentru a-și relua activitățile cotidiene, inclusiv concertele. O sursă a declarat pentru publicația britanică The Sun: „Mick este încântat că este din nou sănătos (…) Medicii sunt mulțumiți de progresele sale și fericiți să îi spună că se poate întoarce la activitățile sale obișnuite”.
La începutul lunii aprilie, Jagger a fost supus unei intervenții pe cord, pentru înlocuirea valvei aortice. Intervenția de implantare valvulară aortică transcateter (TAVI/TAVR) a avut loc la Spitalul Presbiterian din New York și a fost necesară pentru că tulburarea de care suferea Jagger ar fi putut duce la insuficiență cardiacă și chiar la deces în urma unui infarct. Fratele mai mic al lui Mick Jagger, Chris, a declarat după intervenția chirurgicală că tulburarea cardiacă i-a fost diagnosticată lui Jagger în timpul unui control de rutină. Totodată, acesta a spus că și tatăl lui Mick a murit din cauza aceleiași probleme.
Intervenția chirurgicală pentru înlocuirea unei valve cardiace la care a fost supus Mick Jagger și care, până nu de mult, presupunea operarea extensivă pe cord deschis este în prezent minim invazivă și permite recuperarea într-un timp scurt.
Pe 30 martie, trupa The Rolling Stones a anunțat că va amâna toate concertele incluse într-un turneu nord-american, programat în perioada 20 aprilie – 29 iunie, pentru a-i permite lui Jagger să urmeze un tratament medical, dar nu au specificat atunci natura problemei. Membrii trupei au adăugat la momentul respectiv că se așteaptă ca Jagger să se recupereze complet.
Turneul va fi reluat din luna iulie, potrivit revistei Billboard.
În tinerețea sa, Mick Jagger a trecut printr-o perioadă zbuciumată, cu multe aventuri sexuale și consum de droguri, dar, în prezent, artistul are un stil de viață sănătos.
Mick Jagger este solistul trupei The Rolling Stones, în care mai cântă Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood. Trupa, înființată la Londra, în 1962, a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume și a susținut mii de concerte cu casa închisă. Formația a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.