Mihaela Bilic a rămas cu mașina înzăpezită la Păltiniș. „Am cunoscut oameni minunați, curajoși și sufletiști, care nu se dau înapoi de la a-și trăi viața atipic”
Mihaela Bilic se află în apropierea Sibiului pentru a petrece câteva zile la munte și a rămas înzăpezită pe un drum de pădure, scrie tribuna.ro.
Medicul povestește întreaga întâmplare pe pagina de Facebook.
„Mândru că sunt român!?!
În ultima vreme, de câte ori sunt plecată din țară, am ajuns să evit să spun în gura mare că sunt româncă- nici la hoteluri, nici în restaurante, nici chiar pe stradă- când mai degrabă tac, dacă aud că se vorbește românește.
A fost nevoie de mulți ani și de un comportament pe măsură, care au dus, din păcate, la distrugerea gravă a reputației noastre în cadrul Europei. Nu mai contează cine și ce a făcut, important este că nu mai putem fi tratați cu încredere. Și odată cu pierderea încrederii ne-am trezit percepuți ca niște cetățeni de mâna a-2 a, cu care te porți atent/diferit, de la care primești surprize neplăcute”, scrie Mihaela Bilic.
„Acum am coborât din munte”, mi-au spus veseli, „s-a potrivit la fix să vă putem ajuta!” Mă uitam la ei cât sunt de tineri și totuși atât de inimoși, în loc să piardă timpul prin cluburi sau în fața unui ecran, ei preferau să stea în natură și să facă fapte bune. Și-și mai luaseră și partenerele cu ei, ca „distracția” să fie completă. Cât ne-am îmbrățișat și le-am mulțumit, a mai apărut o mașină venită în ajutor. Deci mobilizare de forțe, nu glumă.
Privind în urmă nu pot decât să mă bucur de această experiență: am petrecut câteva ore în mijlocul pădurii, sub cel mai frumos cer plin de stele, cu foșnetul brazilor și un decor de iarnă de vis care strălucea în lumina farurilor. Am cunoscut oameni minunați, curajoși și sufletiști, care nu se dau înapoi de la a-și trăi viața atipic, după alte valori și căutând alt fel de recompense. Și m-am trezit mândră să fiu româncă, acolo unde nu credeam că mai pot exista astfel de oameni și astfel de experiențe. Măcar și pentru o astfel de revelație, consider că am fost extrem de norocoasă că m-am înzăpezit”, a mai povestit Bilic.
Foto: Publimedia / Silviu Matei