Mihaela Mihai a cucerit publicul cu vocea sa, dar ani întregi a fost torturată de soțul ei. „Îmi punea droguri în cafeaua pe care o pregătea dimineața”
Mihaela Mihai a cucerit publicul cu vocea sa prin anii ”70, dar cu toate acestea artista a fost torturată ani întregi de soțul ei.
A fost una dintre cele mai apreciate artiste ale acelei perioade. Era frumoasă, avea faimă și era extrem de apreciată de publicul larg. La 67 de ani, cântăreața a decis să vorbească despre torturile la care a fost supusă în perioada în care a trăit în Franța de către cel de-al doilea soț al său.
În perioada ”80 – ”90 Mihaela Mihai a trăit în Franța. A ales această țară din dragoste pentru cel care avea să îi devină al doilea soț. Din păcate, marea iubire s-a transformat într-un coșmar.
„Tatăl fetei mele era de o gelozie patologică. La început eu am luat chestia asta drept dovezi de dragoste, un interes extrem și permanent pentru tot ceea ce făceam, ce gândeam, ce spuneam. Cu timpul mi-am dat seama că nu era decât posesiune paranoică și într-adevăr după 10 ani m-am despărțit de el pentru că nu mai puteam suporta, mă sufocam. Pleca dimineața după ce îmi pregătea el cafeaua și după aceea de la birou din oră în oră îmi telefona să mă întrebe ce am făcut, unde am fost, cu cine am vorbit, cu ce m-am îmbrăcat, ce am mâncat, unde mă duc. Mi-am dat seama că pur și simplu îmi punea droguri în cafeaua pe care o pregătea dimineața”, a mărturisit vedeta în cadrul unui emisiunii televizate.
Bărbatul era foarte bogat, îi oferise româncei tot ce nici nu visase: un castel plin de servitori, mașini luxoase, voiaje în întreaga lume. Însă, cântăreața era prizonieră în acest lux. A încercat să fugă de soțul său însă nu a reușit.
Într-un final a divorțat. Artista a povestit însă că bărbatul a terorizat-o câțiva ani și după divorț, timp în care a încercat să o convingă să se întoarcă la el prin toate metodele.
Acum, Mihaela Mihai se află în România, unde s-a implicat în inițierea unei legislații pentru artiști, luptând pentru ca aceștia să aibă o pensie.