Prima pagină » Magazin » Mihai Bendeac se însoară. Cine este viitoarea lui soție

Mihai Bendeac se însoară. Cine este viitoarea lui soție

Mihai Bendeac se însoară. Anunțul a fost făcut de acesta pe contul personal de Facebook. „Am făcut o cerere în căsătorie unei colege de platou. Răspunsul a fost ‚Da””, a scris Bendeac pe rețeaua de socializare.

Actorul vrea să vadă cum e să fii căsătorit timp de o săptămână. „Într-o pauză de filmare, acum câteva zile, în joacă, am făcut o cerere în căsătorie unei colege de platou. Răspunsul a fost ‘Da’. Lucrurile s-ar fi oprit acolo dacă domnișoara în cauză nu mi-ar fi spus: ‘Oricum, cine te crede pe tine?…’ Apoi, am spus: ‘Nu mă face să-mi pun ambiția! Ce? Crezi că nu pot?’ Ea: ‘Eh, hai s-o vedem și p-asta!’. Fraților, până la urmă ce am de pierdut? Și-așa n-o să fiu însurat vreodată. Uite, mă gândesc foarte serios să mă căsătoresc pentru fix o săptămână. Cu contract prenupțial. Să zic și eu la bătrânețe că am facut-o și p-asta. Viața e făcută din momente de nebunie, nu? Și, în afară de asta, mi-am dat cuvântul”, a scris Bendeac pe Facebook.

Mai mult, actorul a postat și o fotografie cu viitoarea lui soție. „Da, domnișoara din fotografie este cea îndeajuns de dementă încât să facă asta cu unul ca mine”.

Se pare că vestea nu a fost pe placul tuturor fanilor săi de pe contul de socializare. „Nu poți face chestia asta în glumă…sau la mișto…este vorba despre un lucru serios care trebuie tratat ca atare! Părerea mea…”, a scris unul dintre fanii lui Bendeac la postarea în care acesta anunța că se va însura.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii