Mihail Gorbaciov candidează în scrutinul parlamentar din Indonezia
Mihail Gorbaciov Dom este un indonezian în vârstă de 32 de ani care candidează pentru un post de deputat în Indonezia. Scrutinul pentru desemnarea președintelui Indoneziei, a membrilor Parlamentului central și ai parlamentelor regionale este programat pe 17 aprilie.
Specialist în protecția mediului, Mihail Gorbaciov Dom este născut în anul 1986, în perioada aplicării „Perestroika”, politica de reforme destinată modernizării Uniunii Sovietice.
„Părinții mei erau siguri că vor avea o fată, astfel că au intrat în panică atunci când m-am născut eu, deoarece nu aveau un nume pregătit pentru un băiat”, afirmă tânărul candidat, explicând că în prima săptămână după naștere nu a avut niciun nume, până când părinții au devenit inspirați de numele președintelui sovietic Mihail Gorbaciov, pe care l-au văzut la televizor.
„Tatăl meu s-a gândit că este un nume grozav, numele unui lider sovietic, astfel că mi-au dat acest nume”, a subliniat el.
Foto: The Jakarta Post