„Pacienta a fost spitalizată din cauza unei reacții alergice grave la antibiotice, iar medicii i-au ordonat să se odihnească”, au anunțat reprezentanții spitalului Sprint Center din Kansas City, într-un comunicat de presă.
„Nu se află în starea necesară pentru a susține un concert, așa cum era prevăzut”, se afirmă în același comunicat.
Agentul de presă al artistei americane, Meghan Prophet, a confirmat spitalizarea vedetei.
Fostă actriță convertită în cântăreață, Miley Cyrus a publicat un mesaj pe Twitter în care le-a cerut iertare fanilor ei: „Voiam atât de mult să fiu aici cu voi în această seară”.
Textul este însoțit de o fotografie care o prezintă pe cântăreață pe patul de spital și ținând în mână o jucărie din plastic verde.
Miley Cyrus este o cântăreață și actriță americană care a devenit cunoscută grație serialului pentru adolescenți „Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artiști care s-au lansat în producțiile Disney. Fiica cântărețului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea și-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, „Bangerz”, care include hituri precum „We Can’t Stop” și „Wrecking Ball”, care au fost promovate prin clipuri foarte provocatoare.
În ultima vreme, Miley Cyrus s-a aflat în atenția presei internaționale mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa. Ea a generat noi controverse la începutul lunii noiembrie, după ce a fumat, în timpul show-ului MTV European Music Awards, transmis în direct la mai multe posturi de televiziune, ceva ce părea să fie o țigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa „Wrecking Ball”. Totodată, dansul ei lasciv și simularea masturbării alături de Robin Thicke, la gala MTV Video Music Awards, în vara anului 2013, a scandalizat opinia publică internațională. Miley Cyrus a lansat, de asemenea, o nouă „modă” în showbizul internațional în 2013 – twerkingul (dans lasciv în poziție aplecată obținut prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.).