Miliardarii lumii părăsesc Elveția și se mută într-un alt paradis fiscal unde va fi vândut cel mai scump penthouse din lume, unul de 300 milioane euro
Un număr mare de noi rezidenți emigrează din Elveția, unde secretul bancar se prăbușește, atrași de securitatea, sofisticarea și stilul de viață din principat, dar și din motive financiare, a declarat Jean Claude Caputo, director general la divizia de pe Riviera Franceză a companiei Savills, relatează Bloomberg.
Guvernul din Elveția a semnat un acord în luna mai referitor la schimbul automat de informații bancare cu alte state.
„Persoane cu averi mari vor să se afle în această parte a lumii”, a spus Caputo, aflat în drum spre o întâlnire cu bancheri din Elveția pentru a-i informa despre piața imobiliară din Monaco.
Noile taxe aplicate pentru locuințele din lux din Londra și campania globală a Statelor Unite pentru descurajarea ascunderii averilor vor crește atractivitatea principatului Monaco, între ai cărui locuitori se află staruri pop, piloți de Formula 1 și miliardari ruși.
Din cei 38.000 de locuitori ai Monaco, unul din trei sunt milionari, potrivit unui studiu realizat de revista Spear”s și WealthInsight. Pe măsură ce numărul rezidenților crește, va crește și valoarea caselor, cu circa o cincime până în iunie 2015, potrivit companiei Savills, din Londra. Acest fapt va șterge practic pierderile înregistrate de piață după vârful atins în 2007.
Turnul Odeon, un zgârie-nori dublu care este construit de Groupe Marzocco SAM în apropiere de țărmul Mediteranei, va conține un penthouse cu o suprafață de 3.300 de metri pătrați, cu un tobogan de apă care va lega o sală de dans cu o piscină circulară în aer liber.
Apartamentul va fi scos la vânzare anul viitor, cu un preț de peste 300 de milioane de euro, a relatat revista Challenges, ceea ce l-ar face cel mai scump penthouse din lume, potrivit companiei de brokeraj Knight Frank.
„Credem că am putea obține ceva mai mult. Până acum, dezvoltatorul a găsit cumpărători pentru 26 din cele 36 de apartamente de lux scoase la vânzare”, a declarat în iunie Daniele Marzocco, director la Groupe Marzocco SAM.
Directorul comercial Niccolo Marzocco a arătat în timpul vizionării zgârie-norului, a cărui construcție costă peste 600 de milioane de euro, excluzând terenul, că ceea ce se vinde este Monaco în sine.
El s-a referit la securitatea, stabilitatea și confortul vieții în orașul-stat, a cărui mărime este egală cu două treimi din Central Park din New York.
Cea mai scumpă zonă din Monaco este cea între Golden Square și Casino de Monte-Carlo, devenit faimos datorită filmelor cu James Bond. Zona este cea mai scumpă din lume, înaintea Hong Kong. Pentru 1 milion de dolari se pot cumpăra acolo 15 metri pătrați de spațiu imobiliar, potrivit estimărilor Knight Frank, circa o treime din suprafața unei garsoniere de dimensiune medie din Manhattan.
Rezidenții principatului, între care se află miliardarul rus Dmitri Ribolovlev și cântăreața Shirley Bassey, nu plătesc impozit pe venit. Francezii însă trebuie să plătească taxe, cu anumite excepții care datează de peste 50 de ani.
Faimos pentru cursele de Grand Prix, Monaco este gazda mai multor piloți de Formula 1, cum este campionul mondial din 2008 Lewis Hamilton, care s-a mutat în principat din Elveția, acum doi ani.
Familia Grimaldi a preluat controlul asupra orașului-stat în 1297, Monaco fiind condus în prezent de prințul Albert al II-lea, fiul prințului Rainer și al actriței Grace Kelly.
Elveția are unul dintre cele mai favorabile regimuri fiscale din Europa, dar devine mai puțin atractivă pentru cumpărătorii de proprietăți de lux, pe măsură ce legile secretului bancar sunt eliminate.
„Mutarea la Monaco este o strategie evidentă pentru mulți rezidenți bogați ai Elveției. Ei se duc undeva unde pot etala ce posedă fără să dezvăluie cum și-au dobândit averile”, a spus Richard Murphy, co-autor al lucrării „Paradisuri fiscale: Cum funcționează globalizarea”.
În acest context, prețurile cerute de vânzători pentru locuințele de lux din Geneva au scăzut în medie cu circa 30% în ultimele 12 luni, a arătat Alex Koch de Gooreynd, partener la Knight Frank.
Piața locuințelor de lux din centrul Londrei dă semne de încetinire. Ministrul de Finanțe George Osborne va introduce anul viitor o taxă specială pentru câștigurile obținute din vânzările de locuințe ale persoanelor care locuiesc în străinătate. În Marea Britanie este deja în vigoare o altă taxă pe tranzacțiile cu proprietăți vândute pentru peste 2 milioane de lire sterline (3,4 milioane dolari).