Mircea Radu, despre emisiunile tabloide: „Nu îmi place să văd la televizor mizerii, dar pot înțelege prezența lor acolo”
„Mădălin Ionescu (dar nu numai el ci și alte căpetenii hardcore) are semnat un contract cu un post de televiziune. În schimbul salariului, el trebuie să realizeze o emisiune care să facă audiență. Cu cât mai multe puncte de rating, cu atât mai mare vizibilitatea, cu atât mai densă înghesuiala firmelor de a-și face reclamă în acea emisiune. Deci ai audiență, tu realizatorule de emisiuni, mănânci, te îmbraci, îți plătești taxele, mergi în vacanță, pe scurt: trăiești. Nu, ești out”, explică Mircea Radu prezența „mizeriilor” pe TV, potrivit paginademedia.ro.
„Televiziunea nu a fost creată pentru a culturaliza sau pentru a educa!” – nu am nicio ezitare de a fi în total acord cu această spusă a lui Mădălin Ionescu care, după câte văd, a inflamat multă lume. Toți îl porcăie din cap până-n picioare pe realizatorul WOW Biz deși țintele sunt în altă parte… În Consiliul National al Audiovizualului care spune indirect, prin amenzi, ce e voie și ce nu e voie la televizor. Și în noi înșine. (…) Educația se face acasă, de către părinți și bunici. Culturalizarea se face în școli și în biblioteci. Nici una nici alta nu au legătură cu televiziunea”, mai afirmă Mircea Radu.
„Da, sigur, există divertisment de calitate. Indiscutabil mare. Adevărat. Care bucură și binedispune. Cu toate ingredientele pentru a fi strălucitor (îmi vin în minte emisiunile În Trecerea Anilor și Geniali). Dar aceste programe se fac cu mulți bani pe care televiziunile nu îi (mai) au sau nu îi investesc în așa ceva. Acum sunt emisiuni ieftine în care fetele și băieții gonzo vin gratis”, conchide prezentatorul tv.