Prima pagină » Magazin » Modalitate INEDITĂ. Cum a reușit un om de afaceri să promoveze LECTURA

Modalitate INEDITĂ. Cum a reușit un om de afaceri să promoveze LECTURA

Modalitate INEDITĂ. Cum a reușit un om de afaceri să promoveze LECTURA
Clujeanul Victor Miron, inițiatorul campaniei „Cărțile pe față", a lansat o nouă idee de promovare a lecturii prin care încurajează oamenii de afaceri să își treacă recomandări de cărți pe spatele cărților de vizită, transmite corespondentul Mediafax.

Victor Miron a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că sugerează ca pe spatele cărților de vizită să fie trecute trei titluri, unul de poezie, unul de ficțiune și unul non-ficțiune.

„După ce timp de cinci ani am încurajat oamenii să își dea Cărțile pe față, acum îi provocăm să își dea cărțile pe spate, pe spatele cărților de vizită. Am lansat o nouă idee inedită de promovare a lecturii care încurajează oamenii de afaceri să își treacă recomandări de cărți pe spatele cărților de vizită. Cred că poți începe mai ușor o conversație cu o persoană pe care tocmai ai cunoscut-o dacă pornești dialogul de la cărțile care te-au influențat. Sugestia este să fie trei titluri, unul de poezie, unul de ficțiune și unul non-ficțiune. Sunt deja oameni de afaceri care dau la tipar noile cărți de vizită cu titluri de cărți pe verso, le place ideea”, a spus Miron.

Pentru finanțarea întregii campanii „Cărțile pe față”, inițiatorii au început și o formă de antreprenoriat social prin intermediul unei platforme unde Victor Miron a scos la vânzare o serie de cărți scrise de el.

„Ce este deosebit la aceste cărți este faptul că ele se pot tipări cu poza cititorilor pe copertă, iar toate vânzările provenite din cărți merg spre campania Cărțile pe față. De asemenea, în cadrul campaniei de încurajare a lecturii punem la cale și un volum de poezii de dragoste colectiv, unde oricine va avea șansa de a-și vedea poezia tipărită în cartea >”, a mai spus Victor Miron.

De Ziua Internațională a Cărții, 23 aprilie, vizitatorii vor avea acces gratuit la Grădina Botanică din Cluj-Napoca și la cea din Jibou dacă vor avea o carte la ei.