„Molecula tristeții”, descoperită de cercetători
O proteină asociată cu declanșarea stresului, a anxietății și a depresiei, supranumită „molecula tristeții”, a fost descoperită de oamenii de știință la nivelul glandei pituitare din creier, informează dailymail.co.uk.
Noua proteină, denumită CRF1, a fost descoperită de cercetătorii de la Heptares Therapeutics, o companie medicală din comitatul britanic Hertfordshire. Savanții britanici au folosit Diamond Light Source, unul dintre cele mai puternice dispozitive de analiză cu raze X, pentru studierea glandei pituitare.
Cercetătorii bănuiau de multă vreme că această glandă controlează stresul, depresia și anxietatea prin eliberarea în creier a anumitor substanțe chimice.
Oamenii de știință au descoperit în acest studiu apărut recent că aceste simptome sunt declanșate de CRF1 – o substanță prezentă în membranele externe ale celulelor din glanda pituitară.
„Bolile cauzate de stres, precum depresia și anxietatea, afectează un sfert dintre adulți în fiecare an, însă mulți oameni nu știu că aceste afecțiuni sunt declanșate de proteinele din creier, iar una dintre acestea este CRF1”, a explicat Fiona Marshall, coordonatoarea departamentului de cercetare de la compania Heptares Therapeutics.
Cercetătorii britanici au analizat structura acestei molecule și speră că studiul lor va duce la producerea unor medicamente care vor putea să controleze acțiunea acestei glande.