Moment neobișnuit la gala Grammy. După ce Beck a primit un premiu, Kayne West a urcat pe scenă – VIDEO
Kanye West a urcat, brusc pe scenă, duminică seară, atunci când Beck a primit premiul Grammy la categoria „Albumul anului” cu materialul discografic „Morning Phase” la ceremonia ce a avut loc la Staples Center din Los Angeles și toată lumea a crezut că rapperul se distrează, ironizând propriul comportament din 2009, când a întrerupt discursul de mulțumire al cântăreței Taylor Swift la gala MTV Video Music Awards, premiată în defavoarea lui Beyonce. De această dată, rapperul spune că a fost cât se poate de serios și că decizia organizatorilor de a nu o premia pe buna lui prietenă Beyonce a reprezentat „o palmă în plină față”.
După acest incident, Kanye West, care a urcat pe scenă dar, de această dată, nu l-a întrerupt pe Beck, a declarat pentru E! News: „Știu doar că organizatorii galei Grammy, dacă vor ca artiștii adevărați să revină și în anii următori, atunci trebuie să înceteze să se joace cu noi. Noi nu ne vom mai juca cu ei. Iar Beck trebuie să respecte arta și ar fi trebuit să ofere premiul său lui Beyonce”.
„Pentru că, atunci când continui să reduci tot mai mult arta și să nu respecți măiestria și plesnești oamenii în față după ce ei au oferit un episod muzical monumental, devii lipsit de respect față de inspirație. Iar noi, ca muzicieni, trebuie să-i inspirăm pe oamenii care merg la muncă în fiecare zi, iar ei ascultă acel album al lui Beyonce și simt că albumul îi transportă într-o altă lume”, a adăugat el.
Kanye West, în vârstă de 37 de ani – care a fost însoțit la ceremonia de la Staples Centre din Los Angeles de soția sa, starleta Kim Kardashian -, a recunoscut că și-a încheiat mai devreme decât plănuise inițial acea formă de protest, din respect pentru soția lui și fiica lor în vârstă de 19 de luni, North.
„Am o soție, am o fiică și am o linie vestimentară, așadar nu voi face nimic pentru a-mi expune fiica în fața unor riscuri. Cu toate acestea, am venit aici pentru a susține creativitatea. Acesta este motivul pentru care nu am spus nimic cu voce tare în această seară. Însă voi știți cu toții ceea ce am vrut să fac atunci când am urcat pe acea scenă”, a adăugat rapperul.
Rapperul și producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câștigător a 21 de premii Grammy. „Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cel mai recent album al său, al șaselea, este „Yeezus”, lansat în iunie 2013.