Prima pagină » Magazin » Momente amuzante pe scenă. Chitaristul trupei Metallica a căzut în timpul unui concert: Mă simțeam de parcă aș fi cântat la chitară sub duș – VIDEO

Momente amuzante pe scenă. Chitaristul trupei Metallica a căzut în timpul unui concert: Mă simțeam de parcă aș fi cântat la chitară sub duș – VIDEO

Momente amuzante pe scenă. Chitaristul trupei Metallica a căzut în timpul unui concert: Mă simțeam de parcă aș fi cântat la chitară sub duș - VIDEO
Kirk Hammett, chitaristul trupei rock americane Metallica, a căzut pe scenă în timpul unui concert susținut în aer liber în orașul italian Milano, relatează contactmusic.net.

Incidentul a avut loc miercuri seară, pe hipodromul San Siro. În timp ce trupa cânta piesa „Moth into Flame”, Hammett s-a împiedicat de pedala sa pentru chitară. Dispozitivul era ud din cauza precipitațiilor abundente.

Muzicianul s-a amuzat pe seama incidentului și a postat un clip cu momentul pe platforma de micro-blogging Twitter. „A plouat atât de mult, că mă simțeam de parcă aș fi cântat la chitară sub duș”, a afirmat artistul.

În filmare, artistul, în vârstă de 56 de ani, este văzut cum se concentrează inițial pe interpretare. După ce apasă pe aparatul de efecte, Hammett cade pe podea, unde continuă să cânte la chitară pentru o vreme, înainte de a se ridica în picioare.

Trupa americană va concerta anul acesta și la București, pe 14 august, în cadrul turneului „WorldWired”. Toate biletele pentru acest concert au fost epuizate.

Una dintre cele mai apreciate formații rock din istorie, Metallica s-a înființat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, cinci EP-uri și a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu ușurință una dintre cele mai bune și mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formațiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în același timp extinzând granițele genului thrash, folosind viteza și volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compozițiilor.

 Foto: Hepta