Momente de cumpănă pentru una dintre cele mai mari artiste din lume
Aretha Franklin a anulat mai multe dintre spectacolele sale din perioada următoare, la cererea unuia dintre medicii săi.
Cântăreața, în vârstă de 74 de ani, câștigătoare a unui premiu Grammy, va avea nevoie de timp liber pentru odihnă, din cauza unei probleme de sănătate pe care, însă, artista nu vrea să o divulge.
„Din cauza ordinelor primite din partea medicilor, va trebui să anulez câteva concerte programate pentru luna următoare, sau cam așa ceva”, a declarat Aretha Franklyn.
Printre spectacolele anulate ale artistei, se numără și concertul de la New York, la Radio City Music Hall, organizat în cinstea aniversării celor 90 de ani pe care îi împlinește cântărețul Tony Bennett.
Aretha a spus, de asemenea, că se va întoarce pentru a susține concertul în luna noiembrie.
Aretha Franklin, celebră pentru mai multe hituri din anii 1960, precum „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman”, „Chain of Fools” și „Respect”, a continuat să concerteze, să înregistreze și să plece în turnee, fără întrerupere, timp de peste patru decenii. Aretha Franklin a câștigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 și 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziariști „premiul Aretha”.