Motivul absenței Alexandrei Stan. „Nici măcar la nunta surorii ei nu a cântat”
După ce fiica lui a fost acuzată de unii impresari că nu și-ar fi onorat angajamentele, tatăl Alexandrei Stan a dezvăluit recent motivul pentru care cântăreața a refuzat orice contract propus.
Bărbatul a explicat că artista nu va mai cânta piesele lui Marcel Prodan, urmând să revină în această toamnă cu un repertoriu nou, scrie ziarulring.ro.
„De când s-a întâmplat incidentul cu Marcel Prodan, ea nu a mai fost la niciun concert și, deocamdată, nici nu o să meargă”, a spus George Stan.
„Avem un proces, avem un avocat care se ocupă și un contract vechi care nu ne permite la ora actuală să putem cânta, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, acel contract o să fie reziliat (…). Nu aveam cum să le promită impresarilor că merge la concerte, ea nici măcar la nunta surorii ei nu a cântat, deși îi promosese că o să îi fredoneze două, trei melodii. Dar nu vrem să încălcăm legea, ca după aceea să plătim noi în fața nemernicilor aceia”, a adăugat el.
În prezent, Alexandra Stan lucrează la mai multe piese noi, urmând ca în luna octombrie să revină pe scenă.