Motivul pentru care actrița Naomi Watts ține atât de mult la ridurile ei

Publicat: 23 03. 2013, 16:30
Actualizat: 31 07. 2014, 14:05

Actrița Naomi Watts a declarat, într-un interviu acordat revistei „Good Health”, că nu va apela niciodată la tratamentele cu Botox pentru că se teme că acest lucru i-ar putea afecta expresivitatea pe marile ecrane.

Potrivit Toronto Sun, artista în vârstă de 44 de ani și-a exprimat convingerea că ridurile au o mare importanță atunci când încearcă să transmită anumite emoții în rolurile pe care le joacă în filme.

„Cu siguranță nu încerc să le judec pe cele care aleg această metodă, însă majoritatea personajelor pe care le interpretez trec prin anumite frământări interioare, așa că pentru meseria mea este important să  fii foarte expresiv”, a explicat Naomi. „Dacă fața mea va fi >, ce drept aș mai avea să joc asemenea roluri? Toate femeile care nu au suferit nicio intervenție estetică la nivelul feței sunt capabile încă să joace roluri minunate. Iar altele care au făcut asta au dat greș – arată monstruos”, a adăugat actrița.

Pe de altă parte, Naomi a arătat că este important să te menții tânăr prin alte metode menite în același timp să aducă beneficii sănătății organismului.

„Fac Pilates, exerciții cardio, dansuri și yoga pentru a mă menține în formă. De asemenea, joc și tenis pentru că iubesc acest sport”, a povestit actrița.