Motivul pentru care deputații ruși cer interzicerea prin lege a acestei formații americane
Deputații ruși au inițiat duminică o propunere de lege prin care solicită ca intrarea în Rusia să fie de acum înainte interzisă pentru grupul rock Bloodhound Gang, al cărui basist și-a băgat drapelul rusesc în pantaloni, în timpul unui concert susținut sâmbătă în Ucraina, informează AFP.
„Să nu-i spuneți asta lui Putin”, a spus basistul către public, după ce și-a scos drapelul rus prin partea din spate a pantalonilor, aruncându-l apoi în public.
Trupa Bloodhound Gang urma să cânte duminică în orașul Anapa, în sudul Rusiei, însă organizatorii Festivalului Kubana au retras invitația oferită grupului american și, în fața ostilității cu care au fost primiți după sosirea în oraș, membrii formației americane au preferat să părăsească Rusia.
„Acești idioți nu vor cânta pe scenă”, a declarat ministrul Culturii Vladimir Medinsky pe blogul său, în timp ce alți lideri politici din Rusia au mers și mai departe, cerând ca membrii trupei să fie dați în judecată.
„Ar fi trebuit să fie trimiși la închisoare pentru ceea ce au făcut”, a declarat într-un mesaj postat pe Twitter guvernatorul regiunii Krasnodar, Alexandr Tkacev.
Basistul formației americane și-a cerut scuze ulterior, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a calma spiritele.
„Ne întrebăm cine i-a invitat în Rusia, cine a organizat concertele, cine le-a oferit o scenă, cine i-a plătit”, a declarat vicepreședintele Parlamentului rus Serghei Neverov. „Mă întreb oare de ordinele cui ascultă acest grup”, a adăugat Neverov, care a cerut apoi inițierea unei anchete.
„Toți membrii acestui grup ar trebui interziși în Rusia, la fel și familiile lor”, a adăugat un alt politician cu rang înalt al partidului pro-Kremlin Rusia Unită, Alexei Isaiev.
Formația Bloodhound Gang a părăsit Rusia sâmbătă seară, după ce a fost primită cu ostilitate și chiar violență, în special de un grup de bărbați cu tricouri imprimate cu textul „Armata Cazacilor din Kuban”, un grup ultranaționalist conservator, potrivit presei locale.
Potrivit televiziunii de stat ruse, grupul american riscă să fie dat în judecată în Rusia, însă nicio măsură oficială nu a fost luată în acest sens deocamdată.