Prima pagină » Magazin » Motivul pentru care Prințul George nu-l va avea pe „cel mai bun prieten” la școală

Motivul pentru care Prințul George nu-l va avea pe „cel mai bun prieten” la școală

Motivul pentru care Prințul George nu-l va avea pe
Părinții care visează că micuții lor se vor împrieteni cu viitorul rege al Marii Britanii la noua sa școală vor fi foarte dezamăgiți, potrivit Independent.

Motivul? Există o politică ciudată la școala la care învață Prințul George, prin care copiii sunt descurajați să își facă un prieten foarte bun.

Potrivit jurnalistei Jane Moore, care și-a împărtășit cunoștințele în cadrul unei emisiuni, această regulă are rolul de a-i învăța pe copii despre bunătate, în așa fel încât nimeni să nu fie dat la o parte.

„Există pretutindeni indicatoare care amintesc „fii bun” – ăsta e motto-u școlii”, a spus Jane, adăugând: „Nu vă încurajează să aveți cei mai buni prieteni”.

Ideea din spate este că școala dorește ca toți copiii să se simtă parte a unui întreg și niciun copil să fie dat la o parte. „După cum probabil ne amintim cu toții, odată ce găsești cel mai bun prieten în clasă, nu sunt prea multe lucruri care distrug legătura”, a spus jurnalista, amintind că o prietenie exclude alte persoane.

Școala Thomas se asigură, de asemenea, că nu există nici o excludere a elevilor, atât în afara, cât și în interiorul instituției, cu ajutorul unor reguli destul de unice privind invitațiile la petrecerea de naștere.

„Există o politică conform căreia dacă copilul are o petrecere – cu excepția cazului în care fiecare copil este invitat – nu oferiți invitații în clasă”, a mai spus Jane, comentând: „Cred că este un lucru foarte bun pentru că nimeni nu se simte exclus „.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA