Motivul pentru care Steaua lui Muhammad Ali de pe Walk of Fame este unică

Publicat: 04 06. 2016, 18:17

Ca o unică excepție, Steaua Celebrității pe care a primit-o boxerul a fost amplasată pe un perete, în loc să fie turnată pe aleea din fața complexului Kodak Theater.

Motivul? Fostul campion mondial, în vârstă de 59 de ani la acea dată, a declarat atunci că nu își dorește ca numele lui să fie „călcat în picioare de oameni care nu au vreo formă de respect” pentru el.

„Port numele preiubitului nostru Profet Mohammad (pacea fie cu El) și nu pot permite oamenilor să pășească peste numele Său”, a declarat Muhammad Ali. Boxerul a devenit, astfel, singura celebritate a cărei Stea nu este pe aleea propriu-zisă, ci atârnă pe un perete lateral.

Campionul a primit Steaua Celebrității după ce comitetul de specialitate care se ocupă de evaluarea modului în care este acordată această formă de recunoaștere a stabilit că boxul poate fi considerat o formă de „performanță artistică live”, cu o contribuție la industria mondială de entertainment.

Pe Hollywood Walk of Fame se găsesc mai mult de 2.500 de Stele încorporate în trotuarele a 15 străzi din zona Hollywoof Boulevard și a trei străzi de pe Vine Street, în statul California.

Legendarul pugilist Muhammad Ali a încetat din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 74 de ani după ce joi, 2 iunie, fusese internat într-un spital din Phoenix cu probleme respiratorii, anunță CNN. Timp de mai bine de 30 de ani Ali s-a luptat cu boala Parkinson, motiv pentru care aparițiile sale publice au fost destul de rare.