Prima pagină » Magazin » Mozaicuri cu scene din Vechiul Testament, descoperite de arheologi în Israel

Mozaicuri cu scene din Vechiul Testament, descoperite de arheologi în Israel

Mozaicuri vechi de 1.500 de ani, care înfățișează arca lui Noe, animalele îmbarcate, dar și scena în care Moise desparte apele Mării Roșii, au fost descoperite de arheologi, când aceștia excavau o sinagogă din Huqoq, un oraș evreiesc antic, localizat la 5 kilometri de Magdala, în Galileea, Israel.

Nou-descoperitele panouri de mozaic decorează podeaua sinagogii, care datează din perioada în care zona era condusă de Imperiul Roman, iar Creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului.

Panourile portretizează două scene biblice: Arca lui Noe și momentul în care Moise desparte apele Mării Roșii, potrivit sci-news.com.

Mozaicul cu arca lui Noe înfățișează arca și perechile de animale, care includ: elefanți, leoparzi, măgari, șerpi, urși, lei, struți, cămile, oi și capre.

Scena cu profetul Moise arată cum soldații faraonului sunt înghițiți de un pește imens, fiind înconjurați de carele răsturnate cu cai și conducătorii lor.

„Aceste scene sunt foarte rare în sinagogile antice”, a declarat doctor Jodi Magness de la Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill, director al excavării de la Huqoq.

„Singurele alte exemplare care au fost găsite se află la Gerasa/Jerash în Iordania și Mopsuestia/Misis în Turcia (Arca lui Noe), iar la Khirbet Wadi Hamam în Israel și Dura Europos în Siria (Despărțirea Mării Roșii)”, a completat Magness.

Mozaicurile au fost descoperite pentru prima oară în situl Huqoq, în 2012, iar de atunci, excavările au continuat în fiecare vară.

De atunci, mozaicurile care îl înfățișează pe judecătorul evreu Samson și vulpile (cum este relatat în Cartea Judecătorilor din Biblie, 15:4), Samson cărând poarta din Gaza pe umerii săi (Cartea Judecătorilor, 16:3) și o scenă conținând o inscripție ebraică, înconjurată de figuri umane, animale și creaturi mitologice, au mai fost descoperite.

Un alt mozaic descoperit și excavat în pasajul din estul sinagogii, în sezoanele 2013-2014, înfățișează prima poveste care nu este biblică descoperită vreodată într-o sinagogă antică – probabil legendara întâlnire între Alexandru cel Mare și preoții evrei.

Un mozaic descoperit alături de această scenă, în 2015, conține o inscripție ebraică, înconjurată de figuri umane, animale și creaturi mitologice, inclusiv putti/ cupidoni.

„Este de departe cea mai extinsă serie de povești biblice găsite vreodată, care decorează podeaua din mozaicuri a unei sinagogi antice”, a mai spus doctorul Magness.

„Aranjamentul mozaicurilor în panourile de pe podea amintește de sinagoga de la Dura Europos din Siria, unde o dispunere de povești biblice este pictată în panouri, pe pereți”.

Dr. Magness și colegii săi au descoperit, de asemenea, monede care depășesc 2.300 de ani în vechime.

„Monedele antice sunt vitale pentru cunoștința noastră în ceea ce privește sinagoga monumentală și satul învecinat”, a explicat un membru al echipei, dr. Nathan Elkins, de la Universitatea Baylor, din cadrul Colegiului de Arte și Științe.