Nae Lăzărescu are probleme de sănătate. „Am nevoie de multă odihnă”
Unul dintre cei mai iubiți actori de comedie din România, Nae Lăzărescu, a mărturisit recent că în ultima perioadă a fost nevoit să renunțe la actorie din cauza unor probleme de sănătate.
Invitat în platoul emisiunii Happy Hour, artistul în vârstă de 71 de ani a povestit că, în urma analizelor, medicii l-au sfătuit să se odihnească mai mult și să renunțe la fumat.
Foto: Captură ProTV
„Am fost la spital, unde mi-au făcut niște analize și am lipsit de pe scenă. Eu nu lipsisem niciodată”, a spus actorul.
„Eram slăbit. Mi-au zis să beau lichide, să mai las tutunul. Nu mi-au pus restricții la mâncare. Am nevoie de multă odihnă. Nu-mi făcuse analizele de ani de zile”, a adăugat el.
Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941. Este cunoscut în mod special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.
A jucat și în filme, printre care „Grăbește-te încet”, „Șantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiție” și „Viraj periculos”.
De asemenea, în animația „Mașini”, i-a dat voce personajului Clang.