Prima pagină » Magazin » NASA a descoperit „sora mai mare a Pământului”. Cum arată planeta Kepler-452b

NASA a descoperit „sora mai mare a Pământului”. Cum arată planeta Kepler-452b

Galerie Foto 2
NASA a anunțat joi că sonda spațială Kepler a descoperit "sora mai mare a Pământului", prima planetă care are dimensiuni asemănătoare cu ale Terrei și ar fi locuibilă, scrie CNN.

Chiar dacă NASA nu poate stabili cu exactitate dacă planeta dispune de munți, apă și aer, aceasta seamănă cel mai bine cu Pământul din rândul tuturor obiectivelor descoperite până acum de astronomi.

„Începând de azi, Pământul nu mai este atât de singur”, a declarat cercetătorul Jon Jenkins, din cadrul programului Kepler.

Planeta Kepler-452b se află la o distanță de 1.400 ani-lumină de Terra, în constelația Cygnus, scrie CNN. Aceasta este cu 60% mai mare decât Pământul, explică NASA și se află în zona locuibilă a stelei sale.

Un vizitator ar experimenta pe Kepler-452b o gravitație de două ori mai puternică decât pe Terra și cercetătorii spun că șansele ca planeta să aibă o suprafață muntoasă sunt „mai mari ca nicioadată”.

Chiar dacă se situează mai departe de steaua sa, Kepler-452, decât distanța dintre Pământ și Soare, aceasta este mai strălucitoare. În aceste condiții, planeta primește o cantitate de energie asemănătoare cu cea care vine dinspre Soare către Pământ. Mai mult, „lumina solară” ar fi asemănătoare cu cea de pe Terra, a declarat Jenkins.

Planeta „are cu siguranță atmosferă”, a mai spus Jenkins, chiar dacă oamenii de știință nu pot stabili cu exactitate compoziția acesteia. Presupunând că geologii planetari au dreptate, atmosfera planetei Kepler-452b ar fi mai densă decât pe Pământ și relieful ar dispune de vulcani activi.

Potrivit NASA, un an pe planeta sora cu Pământul ar avea 385 de zile, față de Terra, unde are 365 de zile. Datorită faptului că a petrecut mult timp pentru a orbita în zona respectivă – 6 miliarde de ani – va avea destul timp pentru a susține viața, a spus Jenkins.

„Viața ar putea avea o oportunitate substanțială, dacă pe planetă ar exista toate ingredientele și condițiile necesare susținerii ei”, a mai declarat Jenkins.

Înainte de descoperirea acestei planete, se credea că planeta Kepler-186f este cea mai apropiată de caracteristicile Pământului. Aceasta se află la o distanță de 500 ani-lumină față de Pământ, dar primește doar o treime din energia stelei sale.

Misiunea Kepler de 600 milioane dolari a fost lansată în 2009, cu scopul de a explora o porțiune din Calea Lactee, care ar putea susține viața. Până în prezent, au fost descoperite peste 1.000 de planete. În 2017, NASA intenționează să lanseze un satelit denumit TESS, cu ajutorul căruia să afle mai multe date despre planetele care ar putea susține apariția vieții.

Anul viitor, spre spațiul cosmic va pleca Telescopul Spațial James Webb. Această platformă, spune NASA, va furniza o viziune nemaiîntâlnită despre „alte lumi”, inclusiv culoarea lor, diferențele de anotimpuri, vremea și posibila prezență a vegetației.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?