Ultima ediție din acest sezon a emisiunii „România, te iubesc!” continuă seria dezvăluirilor făcute în campania demarată de Rareș Năstase în cadrul Știrilor ProTv: „Nașii tarabelor”.
Telespectatorii ProTv vor intra astfel în fieful celor care dictează prețurile la intrarea mărfurilor în țară, dar și în comerțul din piețe. „La ‘România, te iubesc!” dezvăluim filierele care controlează comerțul la tarabă și mergem pe urmele grupărilor specializate în evaziune fiscală la importurile de legume și fructe”, declară corespondentul Știrilor ProTv Rareș Năstase.
Războiul dus pentru supremație de Nașii tarabelor are efecte devastatoare asupra statului român, deoarece fraudele ajung în acest domeniu la nu mai puțin de 2 miliarde de euro, anual. „Mâncăm cu toții legume și fructe scumpe. Indiferent din ce piață le cumperi, prețul este cel puțin dublu față de cel real, iar despre gust nu mai are rost să vorbim”, a precizat Rareș Năstase.