National Geographic va face cele mai mari concedieri din istoria sa
Restructurarea vine după ce, în luna septembrie, Twenty-First Century Fox Inc., o companie controlată de magnatul Rupert Murdoch, a anunțat că își va extinde parteneriatul încheiat pe o perioadă de 18 ani cu organizația non-profit National Geographic Society – ce vizează operarea televiziunilor National Geographic -, pentru a include și revistele și platformele digitale National Geographic.
În urma acestei noi înțelegeri, a cărei valoare financiară a fost de 725 de milioane de dolari, a fost creată o nouă organizație non-profit, National Geographic Partners, în care grupul Fox, controlat de Rupert Murdoch și familia sa, deține 73%, iar National Geographic Society – 27%.
Prin renunțarea la 180 de angajați, National Geographic Society, care are sediul central în Washington, se va confrunta cu cele mai mari reduceri de personal din istoria sa de 127 de ani.
Concedierile vor afecta aproape toate departamentele National Geographic Society, care funcționează ca o organizație non-profit, inclusiv cel responsabil de revista National Geographic, pe care societatea o editează încă de la lansarea sa, în 1888.
Totodată, concedierile vor afecta angajați ai National Geographic Channel, cea mai profitabilă divizie a National Geographic Society.
Reprezentanții National Geographic Society au spus că angajații concediați reprezintă 9% din numărul total al salariaților organizației. De asemenea, unui număr neprecizat de angajați i-au fost făcute oferte de preluare a acțiunilor pe care le dețin în aceeași organizație.
Pe de altă parte, tranzacția prin care grupul Fox al familiei Murdoch va deține 73% din National Geographic Society este de așteptat să fie finalizată la mijlocul lunii noiembrie.
Un purtător de cuvânt al National Geographic, M.J. Jacobsen, a spus că decizia privind restructurarea nu a făcut parte din tranzacția încheiată în septembrie cu Rupert Murdoch. „Am vrut să avem grijă de angajații noștri cu vechime mare în organizație”, a spus M.J. Jacobsen.
Pe lângă acest program de restructurare, National Geographic Society a spus că va îngheța planul său de pensii pentru angajații eligibili, va elimina asigurarea medicală pentru persoanele care vor ieși la pensie și va face modificări în ceea ce privește aceste contribuții în rândul tuturor angajaților săi.
Pe de altă parte, National Geographic Society este prezentă și pe piața media din România, atât prin intermediul televiziunilor National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD și Nat Geo People, cât și prin versiunea în limba română a revistei National Geographic.