Prima pagină » Magazin » Nemulțumită că o prietenă i-a lasat doar 100 de dolari cadou de nuntă, mireasa s-a răzbunat. Ce mesaj i-a scris

Nemulțumită că o prietenă i-a lasat doar 100 de dolari cadou de nuntă, mireasa s-a răzbunat. Ce mesaj i-a scris

Nemulțumită că o prietenă i-a lasat doar 100 de dolari cadou de nuntă, mireasa s-a răzbunat. Ce mesaj i-a scris
I-a lăsat 100 de dolari cadou de nuntă, iar acum a ajuns vedetă pe internet

I-a lăsat 100 de dolari cadou de nuntă, iar acum a ajuns vedetă pe internet. O cititoare a cotidianului Huffington Post, pe nume Tanya, a făcut public mesajul pe care l-a primit pe Facebook de la prietena ei la nunta căreia fusese în urmă cu ceva timp. Potrivit sursei citate, tânăra a ținut neapărat să-și exprime nemulțumirea că Tanya, care a fost la nuntă însoțită de iubitul ei, nu i-a lăsat decât 100 de dolari cadou de nuntă. Suma fiind una infimă, în condițiile în care numai menuil de persoană a costat 200 de dolari.

„Weekend-ul trecut am fost la nunta unor prieteni nu tocmai apropiați, împreună cu iubitul meu, și am lăsat doar 100 de dolari. Poate e puțin, dar a fost un cadou generos, având în vedere situația mea financiară. Tocmai am terminat facultatea și am rămas cu datorii de 40.000 de dolari”, își începe Tanya mesajul postat pe Huffington Post. Aceasta completează că abia și-a găsit de lucru, „ceva part-time, și câștig salariul minim”. „Am dat suma maximă pe care o puteam oferi ca să-mi arăt sprijinul față de miri. Dar azi am primit un mesaj răutăcios de la mireasa pe Facebook”, continuă tânăra.

„Buna Tanya, ce faci? Vreau doar să știu dacă ai fost nemulțumită de ceva de la nuntă, din moment ce tu și iubitul tău ați lăsat doar câte 50 de dolari fiecare? Nu ne așteptam să primim atât de puțin de la voi, din moment ce doar meniul a costat 200 de dolari de persoana, și nu mai vorbesc de decoruri, fotograf, DJ, sau ținutele de nuntă. Din câte știam, tu și prietenul tău locuiți împreună, aveți serviciu, așa că nu văd nicio explicație pentru o sumă atât de mică. Când te vei mărita și tu, vei înțelege despre ce e vorba. Mult noroc”, era mesajul postat de prietena care s-a măritat în urmă cu o săptămână.

Tanya completează pe Huffington Post că a fost extrem de deranjată de mesajul primit pe contul de socializare. „M-a enervat foarte tare, pentru că presupunea că eu și prietenul țineam la ciorap sute de dolari și nu am vrut să îi dăm. Cei 100 de dolari au fost câștigați cu greu, iar ea nu e deloc recunoscătoare. Banii nu cresc în copaci. Dacă vroia o anumită sumă de bani de la invitați, trebuia să spună dinainte, sau să ceară tuturor adeverințele de salariu, înainte să îi cheme la nuntă”, și-a justificat gestul Tanya.

O mare parte dintre cititorii ediției online a cotidianului Huffigton Post au condamnat răspunsul lipsit de maniere al miresei. „Nunta e unul dintre cele mai frumoase momente din viață, pe care-l împărțim cu familia și prietenii. Costurile unei nunți sunt întotdeauna responsabilitatea celor care o organizează – mirii și familiile lor – și niciodată responsabilitatea invitaților. Cred că orice cadou, cât de mic, ar trebui apreciat, pentru că e dat din tot sufletul”, a comentat pentru Huffington Post Sharon Sacks, specialist care se ocupă cu planificarea de nunți pentru vedete.