Nick Cannon regretă că și-a tatuat pe spate numele fostei sale soții, Mariah Carey
Nick Cannon, care este gazda emisiunii „America’s Got Talent”, a declarat recent într-un interviu că vrea să își transforme tatuajul de pe spate, reprezentând numele fostei sale soții, într-o imagine a lui Iisus Hristos, dar procesul este unul dureros și de durată.
„E ca o întreagă operă de artă, pe tot spatele, pe brațe, peste tot. Plecam de la sală de fitness, mergeam la studio, la puțin timp după ce am început lucrul la tatuajul nou și m-au surprins paparazzii. O să îl arăt pe tot la un moment dat, dar nu e gata, e doar jumătate. E foarte dureros”, a spus Nick Cannon.
Nick Cannon, în vârstă de 34 de ani, și Mariah Carey, în vârstă de 44 de ani, s-au despărțit în această vară, după șase ani de mariaj, dar insistă că sunt în relații amiabile, de dragul gemenilor Moroccan și Monroe, fiii în vârstă de trei ani ai fostului cuplu.