Nicki Minaj, dată în judecată pentru 30 milioane de dolari, din cauza unor peruci

Publicat: 24 02. 2014, 16:07
Actualizat: 03 02. 2019, 21:54

Terrence Davidson a început să lucreze pentru Nicki Minaj în 2010, creând multe peruci spectaculoase, pe care vedeta americană le-a purtat la diverse gale și în videoclipurile sale.

El afirmă, totodată, că a discutat cu artista despre posibilitatea de a lansa împreună o gamă de peruci.

Terrence Davidson spune că Nicki Minaj a copiat creațiile sale și a început să le vândă, singură, pe internet.

Potrivit documentelor depuse la un tribunal din Atlanta, acel stilist afirmă că a refuzat un contract avantajos cu un reality show, fiind sfătuit de unul dintre consilierii lui Minaj, care i-a promis că va avea propriul său reality show în colaborare cu cântăreața.

Dar, în 2012, Davidson spune că artista și colaboratorii ei l-au „izolat” și l-au „împiedicat să obțină notorietatea pe care o merita pentru creațiile sale”.

Terrence Davidson, care a colaborat și cu cântărețele Patti LaBelle și Jennifer Hudson, a renunțat să mai fie stilistul lui Nicki Minaj la începutul anului 2013.

Christopher Chestnut, avocatul reclamantului, spune că perucile create de clientul său „au contribuit semnificativ” la notorietatea obținută de Minaj, ajutând-o să devină celebră.

Totodată, același avocat spune că Nicki Minaj „a preluat câteva dintre creațiile lui cele mai populare, fără permisiunea lui, și le-a folosit pentru a-și lansa propria gamă de peruci”, provocându-i clientului său pierderi de 30 milioane de dolari.

Nicki Minaj, în vârstă de 31 de ani, este o cântăreață americană de rap, hip-hop și R&B, născută în Trinidad-Tobago. Adeptă a unui stil vestimentar spectaculos, în care abundă perucile fosforescente, artista americană și-a lansat albumul de debut, „Pink Friday”, în 2010, care a reușit să ajungă pe primul loc în topul Billboard 200. Grație acelui album, Nicki Minaj a devenit prima cântăreață din istorie care a avut șapte single-uri în Billboard Hot 100. Supranumită „Regina hip-hop” de revista Rolling Stone și „cea mai influentă cântăreață de rap din toate timpurile” de The New York Times, Nicki Minaj a lansat un nou album de succes, „Pink Friday: Roman Reloaded”, în 2012, și își va lansa cel de-al treilea album de studio, „The Pink Print”, în 2014.