Noaptea Muzeelor 2013, un eveniment așteptat de zeci de mii de oameni

Publicat: 18 05. 2013, 18:27
Actualizat: 01 04. 2019, 19:04

Noaptea Muzeelor, sărbătoarea instituțiilor muzeale, este organizată și în acest an, sâmbătă, în peste o sută de instituții din București și din țară, care își vor deschide porțile vizitatorilor toată noaptea, cu expoziții și evenimente speciale, la care sunt așteptați zeci de mii de oameni.

Noaptea Muzeelor este un eveniment inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și aflat deja la a noua ediție. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

Astfel, sâmbătă, pentru a marca ediția din acest an a Nopții Muzeelor, Muzeul Bellu din Capitală va sărbători centenarul aeronauticii militare, cu tururi și demonstrații de gen, Foișorul de Foc va fi deschis pentru vizitatorii curioși, iar Ferma Animalelor va fi deschisă, pentru prima dată, până la ora 24.00.

Noutatea de anul acesta constă în introducerea de circuite muzeale și la Baia Mare și Sibiu – orașe în care vor fi disponibile hărți tipărite cu instituțiile participante, după modelul implementat cu succes la București în ultimii cinci ani și la Cluj-Napoca anul trecut. Proiectul „Noaptea Muzeelor în 4 acte: București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu” este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Parteneri în proiect sunt Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu.

De asemenea, pentru prima oară colecții muzeale, colecții private și bisericești din zonele rurale ale Sibiului își așteaptă vizitatorii în nocturnă, alături de muzee din Aiud, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, București, Caransebeș, Constanța, Cluj-Napoca, Deva, Golești, Iași, Oradea, Ploiești, Reșita, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighișoara, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș și Timișoara.

Lista muzeelor și instituțiilor participante este accesibilă pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro, cu detalii despre programele și evenimentele speciale pregătite pentru această ocazie.

În București, vizitatorii au de ales între 32 de muzee și organizații culturale care își deschid porțile până târziu în noapte și invită publicul la expoziții, concerte, proiecții de filme, activități pentru copii, spectacole etc., pentru experiențe de neuitat.

Muzeele care participă la eveniment încă de la primele sale ediții continuă să atragă anual mii de vizitatori: Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Țăranului Român.

Printre muzeele și instituțiile care s-au alăturat evenimentului în ultimii ani pot fi amintite Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici”, Universitatea Spiru Haret, World Press Photo România, Arhivele Naționale ale României, Fundația Löwendal, Centrul Cultural Art Society, Muzeul Bellu, Muzeul Național al Pompierilor – Foișorul de Foc și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

Nu lipsesc noutățile și prezențele inedite: anul acesta sărbătoresc pentru prima dată Noaptea muzeelor Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul „Theodor Aman”, Romanian Design Week Preview – Palatul Știrbei, Galeria Galateca și Ferma Animalelor.

Pentru al treilea an consecutiv, muzeul Bellu este deschis vizitatorilor. De data aceasta, instituția sărbătorește centenarul aeronauticii militare, cu un tur ghidat la monumentele eroilor aviatori, dar și o reprezentație susținută de Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul.

Ferma Animalelor, prima fermă cu animale domestice deschisă pentru vizitare, va primi oaspeți până la miezul nopții, sâmbătă. Vizita la fermă va fi gratuită la Noaptea Muzeelor.

Muzeul Național de Istorie va închide, pentru Noaptea Muzeelor, expoziția „Comorile Chinei”, iar intrarea în incintă se va face din Strada Poștei și nu din Calea Victoriei. Totuși, cei care vizitează muzeul, pot primi un tichet în schimbul căruia vor putea intra, ulterior, la expoziție, contra unei sume de zece lei.

De Noaptea Muzeelor, Muzeul Satului va permite accesul pe Aleea Călăreților între orele 19.00 și 21.00.

De asemenea, anul acesta, Muzeul Național de Artă al României inaugurează pentru public somptuoasele spații recent restaurate din corpul central al instituției: Sufrageria regală, Sala Tronului și Scara Voievozilor, care au fost doar parțial accesibile vizitatorilor înainte de renovare. În intervalul orar 19.00 – 04.30, publicul este invitat să viziteze expoziția „Fragmente de memorie – Portrete regale. Palatul regal”, care își propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) și a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale).

Totodată, în Noaptea Muzeelor, expoziția „The Human Body” de la Muzeul Antipa va avea un program special, fiind deschisă începând cu ora 18.00 până la ora 4.00 dimineața. Biletele vor putea fi achiziționate exclusiv de la casa de bilete a Muzeului Antipa, la prețul de 20 de lei pentru toate categoriile de cumpărători (adulți, pensionari, studenți, copii), doar începând cu ora 18.00. Conform datelor oferite de rețeaua Eventim din întreaga țară, peste 40.000 de români au trecut până acum pragul expoziției, de la deschiderea sa. Dintre ei, peste 7.500 au fost elevi cu vârstele între 7 și 18 ani.

La Muzeul Național al Țăranului Român, sâmbătă, de Ziua Internațională a Muzeelor și de Noaptea Europeană a Muzeelor, expoziția permanentă și expozițiile temporare vor fi deschise, cu intrare liberă, în intervalul 10.00 – 20.00. În acest an, tema Zilei Internaționale a Muzeelor este „Muzeele (memorie + creativitate) = progres social”. În curte și la Clubul Țăranului, între orele 20.00 și 23.00, se vorbește, se gătește, se cântă și se aude aromânește. Se organizează expoziție de fotografie veche, muzică, dansuri și bucate bine gătite.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” își deschide porțile publicului larg în cadrul evenimentului internațional Noaptea Muzeelor, alăturându-se celor peste 3.000 de muzee participante din Europa. Biblioteca se va dezvălui iubitorilor de cultură și de frumos prin tururile ghidate și expoziția de carte veche organizată în Corpul Boema. Atmosfera de mister va fi completată de acordurile clasice oferite de Corul Colegiului German Goethe, dirijor Adelina Oltean, și elevii Școlii de Muzică și Arte Plastice nr. 5. Cvartetul de muzică Earth, Wind and Drums va completa programul nopții și vor îmbina standarde de jazz precum Looni’s Lament, Solar, All Blues cu jazz-ul contemporan, avangardist, încercând să reînvie atmosfera anilor ’60.

Instrumente deosebit de utile pentru vizitatori sunt hărțile tipărite cu organizațiile participante, disponibile la sediul muzeelor în noaptea evenimentului, precum și aplicația de smartphone concepută special pentru această noapte. Pentru a-și stabili însă din vreme propriul circuit în funcție de preferințe și de activitățile propuse de muzee, publicul este invitat să viziteze www.noapteamuzeelor.ro.

Totodată, Primăria Municipiului București va relua circuitul muzeal pentru publicul bucureștean, prin înființarea unei linii speciale de transport RATB, între orele 21.00 și 04.00, care va parcurge traseul dintre: Palatul Parlamentului (Muzeul Național de Artă Contemporană), Calea 13 septembrie, str. Izvor, b-dul B.P. Hasdeu, str. Vasile Pârvan, Calea Plevnei, str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Național), str. Baldovin Pârcălabul, b-dul Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Calea Griviței, b-dul Dacia (Muzeul Literaturii Române), Piața Romană, Calea Dorobanților (Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi), b-dul C-tin Prezan, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff (Muzeul Național de Geologie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Țăranului Român), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului și Muzeul Național de Istorie), Splaiul Independenței, Piața Unirii, b-dul Dimitrie Cantemir, Calea Șerban Vodă, Piața Eroii Revoluției (Muzeul Bellu) cu întoarcere pe șos. Viilor, str. Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Național) str. 11 iunie, b-dul Regina Maria, b-dul Libertății, Calea 13 Septembrie.