Noi acuzații de exploatare sexuală: Celebrul actor, din generația „tânără”, neagă acuzațiile
Sarah Tither-Kaplan și Toni Gaal, care au fost studente la școala de actorie Studio 4, au intentat proces la o instanță din Los Angeles, joi.
Actrițele îi acuză pe Franco și pe partenerii acestuia că „și-au sexualizat puterea de profesor și angajator, sugerând oportunități pentru roluri în proiectele lor”, potrivit documentelor depuse în instanță, obținute de Variety și The New York Times.
Într-o declarație pentru USA Today, avocatul lui Franco a declarat că actorul le va da în judecată pe cele două actrițe, calificând acuzațiile drept „obscene”.
Franco a deschis Studio 4 în Los Angeles, în 2014, împreună cu partenerul de afaceri Vince Jolivette, care este, de asemenea, citat ca pârât în acest proces, alături de compania de producție Rabbit Bandini. Școala a fost închisă în 2017.
În documente se afirmă că Franco ducea o muncă de intimidare cu studentele, pentru a le determina să joace în scene sexuale, cu promisiunea falsă a unor roluri.
Anul trecut, publicația americană The Los Angeles Times a scris că patru foste studente de la școala de film Studio 4 din Hollywood, inclusiv Tither-Kaplan, îl acuzau pe acesta de exploatare sexuală, ele vorbind inclusiv despre presiuni de a juca în scene nud. O a cincea femeie îl acuza pe Franco de faptul că a forțat-o să facă sex oral, în urmă cu doi ani, pe când cei doi aveau o relație.
Articolul a fost publicat la câteva zile după ce starul fusese recompensat cu un Glob de Aur pentru interpretare, pentru rolul din „The Disaster Artist”.
Actorul în vârstă de 40 de ani și avocații săi au negat toate acuzațiile.
Deși, de la acel moment, Franco a ieșit rar în public, a continuat să lucreze. Serialul HBO „The Deuce”, în care joacă și pe care îl produce, este la al treilea sezon, care a debutat pe 9 septembrie.
James Franco a fost recompensat cu un Glob de Aur și în 2002, pentru rolul din miniseria TV „James Dean”. Franco a mai interpretat rolul principal în filmul regizat de Danny Boyle „127 de ore/ 127 Hours”, pentru care a fost nominalizat, în 2011, la premiile Oscar. Actorul american a putut fi văzut și în „Mănâncă roagă-te iubește/ Eat Pray Love”, „Milk – Prețul curajului”, „Crazy Night”, „Planeta Maimuțelor: Invazia”, dar și în rolul Harry Osbourne din trilogia „Omul Păianjen/ Spiderman”.