Nostradamus și Baba Vanga, viziuni incredibile despre România: „Totul se va nărui”

Publicat: 22 11. 2019, 12:14

„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, așa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de nașterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui.

El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaște vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieșit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârșirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui”, a declarat Baba Vanga.

Nostradamus consideră că cel de-al Treilea Război Mondial a izbucnit în 2015 și va dura până în 2023. Cauza: fanatismul religios.

Nostradamus are profeții groaznice până în 2023, când o treime din populația globului va muri.

În privința țării noastre, prezicătorul Nostradamus a spus că se va număra printre popoarele ce vor dobândi bogăția supremă până în 2028, transmite a1.ro.