Nouă dintre cei mai de succes oameni ai lumii, într-un film realizat de un român
Dragoș Brătășanu este un tânăr român care a plecat în 2008 să facă doctoratul în Germania. A studiat ingineria aerospațială și a câștigat premii de cercetare în Statele Unite ale Americii. Dragoș și-a dat seama că realizările sale nu se datorează faptului că este un bun inginer, ci, mai degrabă, modului în care s-a raportat întotdeauna la probleme și felului în care a gândit fiecare situație în care a fost pus. Așa s-a născut ideea filmului „The Amazing You”.
A renunțat la cariera de inginer, și-a pus lucrarea de doctorat într-o valiză în dulap și a pornit cu pași mici spre împlinirea visului său: să reușească să le transmită și celorlalți ceea ce a învățat el că înseamnă drumul către succes. A devenit Doctor Dragoș care a reușit să convingă nouă dintre cei mai de succes oameni ai lumii să vorbească în filmul „The Amazing You” („Tu, cel uluitor”).
Filmul lui Dragoș îi reunește pe:
- Scott Hubbard – inițiator al programului NASA de explorare a planetei Marte
- Ed Hoffmann – reprezentant NASA
- Peter Vesterbacka – creatorul Angry Birds
- Dumitru Dorin Prunariu – cosmonaut român
- Steve Vai – star rock, câștigător al premiului Grammy
- Gregg Braden – cel mai vândut autor conform New York Times
- Howard Martin – vicepreședintele Heartmath
- Charles Pellerin – autorul cărții „How NASA builts teams”
- Bob Richards – antreprenor cu numeroase premii
Cei nouă vorbesc despre succes, despre propriile experiențe și cum aceste experiențe pot constitui un exemplu de urmat pentru ceilalți oameni.
Filmul poate fi vizionat și în România în cadrul conferinței „The Pursuit of Dreams in Exponential Times” de la București, parte a turneului internațional pe care Dragoș Brătășanu îl va avea. Mai multe detalii despre conferință puteți afla AICI.