Noul Logan își schimbă numele și înfățișarea. „Vom păstra prețul scăzut”. GALERIE FOTO

Publicat: 24 08. 2012, 19:31
Actualizat: 09 08. 2014, 11:45

Vicepreședintele Dacia, Constantin Stroe, a declarat că Renault nu va mai produce modelul Dacia Logan începând din 2013, ci un alt model.

„Am tot citit în presă despre Logan, Logan 2. Nu va fi niciun Logan 2. La Salonul Auto de la Paris (n.r. septembrie-octombrie 2012), vom prezenta un model nou. Va fi o mașină atrăgătoare”, a declarat Constantin Stroe.

Portalul autocarindia.com publică mai multe fotografii cu un presupus nou model de Dacia, care s-ar numi Scala. „Vom păstra avantajele Dacia: prețul scăzut, forma mașinii și spațiul din interior, dar Logan trebuie să se modernizeze”, a declarat Laures van der Acker, șeful de design al Renault.