O actriță din serialul „Twin Peaks” are probleme financiare din cauza unei boli grave

Publicat: 12 11. 2014, 18:36

Actrița americană, în vârstă de 47 de ani, a fost obligată să își vândă casa și diverse suvenire care aveau legătură cu filmările de la „Twin Peaks”. Într-un interviu acordat publicației Evening Standard, vedeta spune că a fost diagnosticată în 2007 cu o maladie sangvină rară, neutropenia, ce constă într-o concentrație anormal de scăzută de neutrofile, un tip de celule albe.

„A trebuit să vând totul din motive financiare. Începând de la vârsta de 40 de ani, am luptat cu această boală vreme de patru ani și jumătate. Am încercat să lucrez în continuare cât de mult puteam, dar nu mai puteam să fac acest lucru din motive fizice, iar, atunci când arăți ca un om bolnav, este foarte greu să primești un rol”.

Sheryl Lee, care a fost căsătorită cu Jesse Diamond, fiul lui Neil Diamond, a jucat apoi în câteva filme horror independente, însă onorariile pentru acele roluri erau foarte mici.

Boala era atât de gravă încât, pentru a-și achita facturile medicale, actrița a fost nevoită să își vândă casa și chiar obiectele de recuzită pe care le colecționase și care aveau legătură cu serialul „Twin Peaks”.

Recent, creatorul serialului „Twin Peaks”, cineastul David Lynch, a anunțat că va filma un al treilea sezon pentru acest serial de succes, care va fi difuzat în 2016.

 

 

Serialul „Twin Peaks”, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 și 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din orașul fictiv Twin Peaks și va reveni pe micile ecrane în 2016, cu o miniserie de nouă episoade, a anunțat postul de televiziune Showtime.

Lynch va regiza cele nouă episoade și va scrie și produce miniseria alături de Mark Frost.

Filmările pentru noul show TV vor începe în 2015 și deocamdată nu se știe dacă distribuția originală a serialului din anii 1990 va reveni pe micile ecrane.

Atunci când a fost lansat, în 1990, serialul „Twin Peaks” a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor și a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

Episodul-pilot, care a avut o durată de două ore, a fost producția TV cu cel mai mare rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 și a fost vizualizat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul „Twin Peaks” a obținut cele mai mari cote de audiență pentru televiziunea ABC.

Totuși, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audiența a început să scadă.

La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, „Twin Peaks” a coborât pe locul al 85-lea în topul audiențelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producția pentru al treilea sezon.

David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în fața presiunilor exercitate de directorii de la ABC, care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

Încheierea serialului i-a nemulțumit pe numeroșii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situație complicată.

După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, „Twin Peaks: Fire Walk With Me” (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor șapte zile din viața personajului Laura Palmer și a oferit prea puține răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al producției TV.