Prima pagină » Magazin » O adolescentă riscă 15 ani de închisoare pentru introducerea unei cantități mari de droguri, 400 de pastile, la un festival

O adolescentă riscă 15 ani de închisoare pentru introducerea unei cantități mari de droguri, 400 de pastile, la un festival

O adolescentă riscă 15 ani de închisoare pentru introducerea unei cantități mari de droguri, 400 de pastile, la un festival
Tânăra a introdus în mod ilegal 400 de pastile MDMA la un festival din Australia unde un bărbat a murit. Aceasta riscă până la 15 ani de închisoare.

Tina Thanh Truc Phan, în vârstă de 18 ani, a fost deja condamnată la 80 de ore de muncă în folosul comunității în ianuarie, anul acesta, după ce pledase vinovată. Însă procurorii consideră că sentința pe care a primit-o este prea ușoară pentru fapta comisă și susțin o condamnare de 15 ani. 

Tânăra, care vrea să devină asistentă medicală, a introdus în mod ilegal aproape 400 de pastile MDMA la un festival din Australia care a avut loc în decembrie anul trecut. În timpul primului proces, din ianuarie, Tina era foarte emoționată, iar când avocatul apărării susținea că a făcut acest gest ca mijloc de a-și ajuta familia din punct de vedere financiar, chiar începuse să plângă. Însă magistratul a declarat că a fost „un act deliberat” săvârșit de o femeie care „nu e neinteligentă”. 

Se pare că tânăra avea introduse intern pastilele, înfășurate în șervețele, apoi introduse în prezervative și alte pungulițe. 

Potrivit autorităților locale, mai multe persoane s-au internat în spital după festival, iar un bărbat chiar a murit din cauza unei supradoze cu un drog neidentificat, însă nu există o legătură oficială între aceste cazuri și drogurile introduse de Tina.

Situația tinerei este una incertă în acest moment deoarece prima sentință i-a fost dată de o judecătorie locală, însă procurorii sunt nemulțumiți deoarece dacă acest caz ar fi fost judecat la una districtuală, Tina ar fi riscat o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare. Totuși, potrivit publicației News, judecătoarea cazului a declarat că trebuie să se găsească un echilibru, să se țină cont de vârsta acuzatei și de efectul pe care l-ar avea asupra vieții ei o pedeapsă atât de mare. 

Este posibilă și o variantă de mijloc în care Tina să fie condamndată la doar 2 ani de închisoare cu executare. 

Următorul proces al tinerei va avea loc pe 1 mai. 

Foto: Facebook

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?